Aţi văzut vreodată un alcoolic căruia îi ard buzele după o cinzeacă, dar lefter şi în plus şi cu vechi datorii făcute pe caiet şi lăsate neachitate, milogindu-se la crâşmarul din cartier să-i dea o Săniuţă în schimbul hainelor de pe el, başca al tabloului de familie?
Mie în postura asta - total degradantă, ba şi cu nădragii uzi - mi s-a părut PSD-ul când a promis UDMR că-i va da, în schimbul unor voturi la trântirea Guvernului, tot ce-au visat toţi Hunorii încă din burta mamei.
Steaguri secuieşti şi nu numai, inscripţii în maghiară şi instituirea acesteia ca limbă oficială în toată administraţia, în toată ţara, segregare la Bac şi Universitate separată, plus "autonomie culturală", adică inventarea de noi instituţii (ca şi când n-ar exista deja teatre maghiare, opere, filarmonici), conduse de inşi asupra cărora statul să nu aibă niciun cuvânt de spus, ci doar lefuri de plătit...
Josnicia cu care PSD-ul românesc şi PSD-ul unguresc au fost dispuse la tranzacţii apte să resusciteze vechi sensibilităţi m-a enervat, recunosc, şi pe mine. Dar nu din pricina steagurilor secuieşti, ce pot jigni doar românii mândri şi proşti, ori a unor inscripţii bilingve la care se uită, să fim sinceri, doar poştaşii şi turiştii, ci a costurilor exorbitante.
Imaginaţi-vă ce ar însemna ca în fiecare comună să existe cel puţin un funcţionar, pentru început (căci când dai UDMR-ului un deget, poţi fi sigur că la formarea viitorului Guvern, a viitorului Consiliu Local sau Judeţean îţi cere toată mâna, ba ţi-o şi smulge din umăr), care să traducă orice hârtie. Şi nu doar în Ardeal, căci potrivit proiectului negociat "noaptea ca hoţii" un minoritar din Săcueni putea cere orice act în limba lui inclusiv Prefecturii Capitalei ori Primăriei din Mamaia.
Dacă miza PSD s-a văzut şi de pe Lună, trecerea moţiunii lui Dragnea cu orice preţ, interesul UDMR era de nemărturisit şi cu bătaie lungă. Confruntat cu o problemă despre care nu vorbeşte niciodată, dată de faptul că maghiarii nu mai au încredere în el, PSD-ul unguresc a urmărit, pur şi simplu, mituirea electoratului după reţeta românească: uitaţi, vă facem tuturor slujbe la stat, într-un stat cu adevărat paralel, cu steaguri şi limbă, doar cu finanţare de la cel din care s-a desprins, dar fără control!
Din fericire, reacţia vecinilor, colegilor, prietenilor şi rudelor noastre de etnie maghiară, cu toţii indignaţi de neruşinarea bandelor de Teleorman şi de Har-Cov, a fost de dispreţ faţă de propria elită. Ca şi a românilor, de altfel, faţă de a ei, vinovată că n-a încercat niciodată să le vorbească maghiarilor despre adevăratele baiuri pe limba lor. Nu musai în ungureşte, dar obligatoriu omeneşte, deschis şi cinstit, fiindcă problemele reale nu sunt nişte simboluri, ci nişte nevoi comune. De la pâinea cea de toate zilele până la autostrăzile spre civilizaţie.