A început procesul foştilor şi actualilor edili din Beiuş acuzaţi că au semnat deconturi fictive în valoare de peste 1,2 milioane de lei la canalizarea oraşului unei firme de apartament, Top Construct, care apoi a şi fugit cu o parte din bani, fără să mai termine lucrarea.

E vorba de cazul dezvăluit în premieră de BIHOREANUL şi ajuns în faţa magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în urma unei anchete de 3 ani a procurorilor DNA Oradea.

Printre inculpaţi se numără primarul Beiuşului, Adrian Domocoş (medalion primul din stânga), deputatul Gheorghe Costin (medalion stânga), fost viceprimar, ex-primarul Nicu Silviu Odobasianu (medalion mijloc), plus ex-viceprimarul Viorel Iuhas, alături de alţi 12 funcţionari ai Primăriei Beiuş, consilieri locali şi afacerişti.

La primul termen de judecată, în timp ce majoritatea inculpaţilor au negat acuzaţiile, dirigintele de şantier care a supravegheat lucrarea, Ioan Matei, a recunoscut în faţa judecătorilor, iar în acest fel procesul s-a încheiat în cazul lui, magistraţii dispunând condamnarea lui la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni de închisoare şi un 1 an pedeapsă complementară, ambele suspendate sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.

Totodată, Matei a fost obligat la plata sumei de 10.600 lei, din care 10.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare în fază de urmărire penală, 200 lei cheltuieli de judecată, iar 400 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.

Citiţi întreaga poveste a "tunului" de 1,2 milioane de lei în articolul: "Alianţa hoţilor: De ce au fost trimişi în judecată primarii şi viceprimarii penali de la Beiuș"

Citiţi şi "Şpăgi în serie: Primarul Beiuşului, Adrian Domocoş, trimis în judecată şi în "dosarul Unicarm""