Procesul lui Omar Hayssam, care se desfăşoară la Oradea, a primit, joi, un nou termen de judecată, pentru data de 4 noiembrie, după ce avocaţii au arătat că incertitudinile legate de locul unde se află în prezent inculpatul se datorează unor erori comise de autorităţile române.

La termenul din luna martie, preşedintele completului precizase că Ministerul Justiţiei a comunicat faptul că Omar Hayssam nu ar fi fost localizat sau arestat în Siria, drept pentru care instanţa urma să facă o nouă adresă, prin care va solicita atât localizarea lui Omar Hayssam în Siria, dar şi dovada diligenţelor făcute de minister pentru aflarea informaţiilor solicitate de instanţă.

Avocatul Ionel Haşotti, care îl reprezintă pe Mustafa Tartoussi, proprietarul navei Iman-T, la bordul căreia se presupune că ar fi fugit omul de afaceri din România, a declarat joi, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Oradea, că Omar Hayssam s-ar afla în detenţie într-o închisoare din Damasc, chiar dacă acest lucru nu a fost certificat de autorităţi. "Avem certitudinea că el este în detenţie în Siria, fiindcă familia sa l-a vizitat recent la penitenciarul Adra din Damasc", a arătat avocatul.

Haşotti a mai spus că, în corespondenţa dintre ministerele de justiţie român şi sirian există erori, care provin din inversarea ordinii numelor omului de afaceri. Avocatul a precizat că numele corect al sirianului este Hayssam Khaled Omar, şi nu Omar Khaled Hayssam, cum figurează în documentele româneşti înaintate inclusiv Ministerului Justiţiei din Siria.

Cert este că, până când aceste nebuloase nu vor fi lămurite, iar procedura de citare a sirianului nu va fi îndeplinită, procesul nu se va putea judeca pe fond.

Dosarul privind fuga din România a lui Omar Hayssam se judecă la Curtea de Apel Oradea după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în luna mai 2009, cererea de mutare a cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti.