Un notar public din Oradea a fost trimis în judecată, la finalul anului trecut, după ce a autentificat o procură falsificată, folosită pentru obținerea unui pașaport pentru un minor.

Potrivit anchetei, documentul a fost întocmit pe numele mamei copilului, în lipsa acesteia, iar în locul ei a semnat tatăl minorului, inculpat în același dosar.

Potrivit unei informări transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la solicitarea BIHOREANULUI, faptele au avut loc în primăvara anului 2022, la biroul notarului public Dan Dumitru Ogăşanu, unde tatăl copilului, Florin Cornel Matiu, a solicitat întocmirea procurii necesare pentru eliberarea pașaportului, document obligatoriu atunci când unul dintre părinți nu se poate prezenta personal la Serviciul de Pașapoarte pentru a-și da acordul. 

Legea prevede că, în astfel de situații, consimțământul părintelui absent pentru eliberarea pașaportului minorului poate fi exprimat doar printr-o procură semnată în fața unui notar.

În acest caz însă, susțin procurorii, mama copilului nu s-a prezentat la biroul notarial. Procura a fost cerută în numele ei, iar documentele au fost completate și semnate chiar de tatăl minorului, folosind propria semnătură în rubrica destinată soției sale.

Cu toate acestea, notarul Dan Dumitru Ogășanu a autentificat actul, consemnând în mod neadevărat că mama copilului a fost prezentă și că și-ar fi exprimat consimțământul.

La o zi după autentificare, procura a fost depusă la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Bihor, unde a fost folosită pentru obținerea documentului de călătorie al minorului.

În răspunsul trimis BIHOREANULUI de procurori nu se arată cine a sesizat presupusul fals și nici dacă minorul a fost scos ulterior din țară.

Cert este că notarul public a fost trimis în judecată pentru fals intelectual, fiind acuzat că, „în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a autentificat o procură notarială care fusese semnată în fața sa de către tatăl minorului, în locul mamei, titulara de drept”. Totodată, acesta este judecat și pentru complicitate la uz de fals, procurorii susținând că l-ar fi ajutat pe tatăl copilului să folosească documentul.

La rândul său, Florin Cornel Matiu este inculpat pentru fals material în înscrisuri oficiale, instigare la fals intelectual și uz de fals, după ce ar fi folosit procura la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Bihor pentru a obține pașaportul fiului său minor.

Contactat de BIHOREANUL pentru un punct de vedere, notarul Dan Dumitru Ogășanu a închis telefonnul după ce i-a fost prezentat motivul convorbirii, iar ulterior nu a mai răspuns la alte apeluri.

Procesul notarului public Ogăşanu va începe la Curtea de Apel Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!