Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea i-au trimis în judecată astă-primăvară pe membrii unui grup mafiot din Salonta care au lăsat fără case oameni bătrâni, bolnavi sau neştiutori de carte, confirmând o anchetă a BIHOREANULUI care dezvăluia escrocheriile încă de acum 6 ani. Evident că, de atunci, multe isprăvi penale s-au prescris.

Mai mult, Bihorel a aflat că cei 6 ani nu le-au fost de ajuns procurorilor ca să lămurească povestea, căci săptămâna trecută instanța le-a restituit dosarul, arătând că, deşi există dovezi împotriva inculpaţilor, rechizitoriul este neclar, fiind făcut parcă de un începător, nu de un procuror cu cel mai mare grad din judeţ, astfel că judecătorii se află „în imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii”.

„Acuzaţiile trebuie să fie formulate într-o manieră suficient de clară încât să dea posibilitatea persoanei inculpate să înţeleagă ce anume i se reproșează şi care este semnificația penală a conduitei sale”, au scris judecătorii în hotărârea pe care, ce-i drept, anchetatorii mai au încă posibilitatea s-o conteste.

Dacă or ști cum... 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!