Surpriză de proporţii în cazul scandalului cu împuşcături din Sântandrei din vara anului trecut, dintre patronul Laguna Security, Aurel Gavriş (foto stânga) şi Mihai Borciu (foto dreapta), un afacerist din comună în vârstă de 28 ani. Procurorii au dispus clasarea dosarului penal deschis pe marginea întâmplării, stabilind că arma găsită la Borciu nu e cea care a găurit bolidul lui Gavriş. 

Scandal cu împuşcături

Altercaţia s-a produs în seara zilei de 6 august 2016, când maşina patronului Laguna Security, la volanul căreia se afla un agent de pază, a fost atacată de Borciu, care a şi tras cu o armă asupra autoturismului. Niciunul dintre actorii scenei nu a fost rănit, însă la faţa locului au fost chemate mai multe echipaje de Poliţie, Gavriş reclamând ulterior că autoturismul său a fost "găurit" în două locuri de focurile trase de Borciu, o gaură fiind pe geamul portierei din stânga spate, iar cealaltă în etrierul din stânga spate.

Spre seară, scandalul a continuat la Arena Antonio Alexe din Oradea, unde Borciu şi trei dintre angajaţii lui Gavriş s-au întâlnit la Festivalul Berii, cu prilejul concertului trupei Paraziţii, luându-se la bătaie. Altercaţia a fost oprită în final de poliţişti, care i-au reţinut pe protagonişti.

Uite arma, nu e arma...

Cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, controversatul afacerist din Sântandrei a scăpat în final de acuzaţii, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea stabilind că arma pe care acesta o deţinea nu a fost cea care a avariat autoturismul lui Gavriş.

Potrivit ordonanţei de clasare, imediat după incident, Borciu a predat poliţiştilor un pistol din categoria airsoft, pentru care nu avea nevoie de autorizaţie, susţinând că este arma cu care a tras, iar experimentul judiciar realizat de anchetatori a stabilit că acesta nu putea să găurească bolidul patronului Laguna Security.

"În urma experimentului judiciar realizat cu această armă, în condiţii similare cu cele constatate cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a constatat că urmele nu puteau fi create de arma indicată şi pusă la dispoziţie, neavând energia necesară producerii unor asemenea urme, care ar fi putut fi produse cu o armă de foc, cu energie mult mai mare", se arată în ordonanţă.

Conexiuni interlope

Bănuind că Borciu deţine şi o armă de foc şi că a încercat să-i păcălească, anchetatorii i-au percheziţionat locuinţa, "fără a fi identificată vreo armă".

În paralel, au dispus interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sale telefonice, din care au stabilit doar că "acesta are conexiuni atât în mediul interlop al judeţului Bihor, cât şi în ţară", respectiv că "poartă mai multe discuţii telefonice cu diferite persoane pe care le ameninţă cu bătaia ori povesteşte despre starea tensionată creată între el şi gruparea condusă de Gavriş Aurel".

Ca atare, în final procurorii s-au dat bătuţi, dispunând clasarea lucrării penale pe motiv că "nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea".

Alt dosar, altă clasare

Anul care a trecut a fost unul agitat pentru Borciu căci, în timp ce era cercetat pentru împuşcăturile din Sântandrei, s-a ales cu o reclamaţie pentru ameninţare şi hărţuire din partea unui orădean care susţinea că afaceristul l-a urmărit, l-a provocat la bătaie şi, pentru că nu a vrut, l-a hărţuit o zi întreagă cu apeluri telefonice.

Însă, la fel ca dosarul altercaţiei cu oamenii lui Gavriş, şi acesta a fost clasat. Iar asta pentru că, după cum se precizează în ordonanţa procurorilor, orădeanul care a depus plângerea s-a prezentat în 28 octombrie 2016 la sediul Parchetului Oradea şi şi-a retras-o, ceea ce, zic anchetatorii, "împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale în caz".

Probleme în Germania

Scăpat de dosarele penale de acasă, Borciu mai are, încă, un mandat european de  arestare în aşteptare emis pe numele lui de autorităţile judiciare din Germania, într-un dosar care priveşte furtul a 240.000 euro.

"Eu mă voi prezenta oriunde, oricând mi se cere. Nu mă voi sustrage de la nimic", a declarat el BIHOREANULUI, subliniind că nu are nicio implicare în dispariţia banilor. "Singura mea implicare e că m-au legitimat în perioada şi în zona în care s-a întâmplat", susţine Borciu.