Reţinut de procurorii DNA Cluj, şeful ISCTR Bihor, Cristin Ţepele, a fost dus joi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de arestare preventivă pentru luare de mită în formă continuată.

Printre cei care i-ar fi dat şpagă se numără şi viceprimarul comunei Sârbi, Mădălin Popovici (PSD), care, deşi legea îi interzice, administra o firmă de transport. Edilul i-ar fi dat echivalentul în lei a 5.000 euro, plus materiale de construcţii de aproape 3.000 lei.

Unii sub control judiciar

Informaţia a fost făcută publică joi, de Biroul de presă al DNA, printr-un comunicat în care arată că procurorii DNA Cluj au cerut Tribunalului Cluj arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul şefului ISCTR Bihor, Cristin Ţepele, inculpat pentru luare de mită în formă continuată, și pentru Bogdan Drulea, şeful ISCTR Cluj, acuzat de luare de mită și abuz în serviciu. 

Totodată, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 ore a unui inspector de trafic din Maramureş, Ioan Orha, pentru abuz în serviciu, luare de mită în formă continuată, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată. 

De asemenea, anchetatorii au plasat sub control judiciar pentru 60 zile și alți 3 inspectori de trafic. Este vorba despre Sorin Gelu Baicu, de la ISCTR Bihor, şi de colegii săi din Maramureş, Mircea Mihai Pop şi Vasile Şofron, pentru infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, săvârșite în formă simplă sau continuată.

"Infracțiunile reținute în sarcina inspectorilor de trafic rutier ar fi fost comise tot în legătură cu „protecția” asigurată mai multor societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri, prin aceea că le-ar fi furnizat administratorilor acestora informaţii referitoare la controale și nu ar fi luat măsuri de sancţionare cu privire la încălcările legii pe care le-ar fi constatat (depășirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licenței de transport etc.)", se precizează în comunicatul DNA.

Vice cu afaceri

Tot sub control judiciar pentru 60 zile a fost plasat şi viceprimarul comunei bihorene Sârbi, Florin Mădălin Popovici. Pe acesta, procurorii DNA Cluj îl acuză de dare de mită, complicitate la dare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Concret, Popovici ar fi administrat, în fapt, o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri şi, ca să se ferească de amenzi, ar fi primit ilegal informaţii despre eventualele controale făcute în trafic de inspectorii din Bihor, în schimbul cărora i-ar fi dat şefului ISCTR materiale de construcții în valoare de 2.856 lei și echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro. 

Rămâne de văzut ce va decide instanța, având în vedere că ședința de judecată nu se terminase încă, la ora publicării acestei știri.

"Deranj" la Inspectorat

După cum BIHOREANUL a mai scris, procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul teritorial Cluj, au descins, miercuri dimineață, în percheziții pe raza județelor Cluj, Maramureș, Bistrița - Năsăud, Sălaj, Bihor și Alba, într-un dosar ce vizează suspiciuni de corupție și fapte asimilate celor de corupție, în legătură cu protecția asigurată unor firme de transport.

În total, anchetatorii au descins în 24 de locuri, dintre care 7 au fost în Bihor. În aceeaşi zi, 5 inspectori de trafic din Bihor, inclusiv şeful ISCTR Bihor, Cristin Ţepele, au fost conduşi la sediul DNA Cluj pentru audieri şi reţinut, alături de Bogdan Durlea, șeful ISCTR Cluj, și inspectorul de trafic Florin Mihai Zehan.

Comunicatul făcut public miercuri de procurori arată că, în perioada 2021-2023, funcționari din cadrul ISCTR Cluj ar fi protejat mai multe societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri prin aceea că le-ar fi furnizat administratorilor acestora informaţii nedestinate publicităţii referitoare la controalele pe care inspectorii rutieri urmau să le desfăşoare.

De asemenea, ei nu ar fi luat măsurile legale de sancţionare cu privire la încălcările legii pe care le-au constatat (depășirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licenței de transport etc.), primind în schimb mai multe sume de bani şi alte foloase necuvenite. 

Pe deasupra, „în primăvara anului 2023, suspectul Durlea Bogdan Ștefan ar fi primit de la un subaltern anumite foloase în legătură cu exercitarea atribuțiilor referitoare la numirea/menținerea în funcție a inspectorilor coordonatori județeni. În cursul anului 2023, suspectul Durlea Bogdan Ștefan, în ciuda interdicţiei de a administra societăţi comerciale, ar fi administrat în fapt o firmă cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri, în sensul că ar fi înstrăinat un camion, ar fi emis mai multe facturi și ar fi încasat diverse sume de bani”, se mai preciza în comunicatul DNA, arătându-se că în dosar procurorii subliniază că în această cauză „se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”.

UPDATE. Șeful ISCTR Bihor a fost arestat

Tribunalul Cluj a admis joi propunerea procurorilor DNA Cluj şi a dispus arestarea preventivă pentru câte 30 zile pentru şeful ISCTR Cluj, Bogdan Durlea şi pe cel al ISCTR Bihor, Cristin Ţepele.

Potrivit portalului instanţei de judecată, avocatul Bogdan Bodea, apărătorul lui Cristin Ţepele, a solicitat în timpul procesului ca instanţa să respingă propunerea şi să îi plaseze clientul sub control judiciar, cerere care a fost respinsă. 

Măsura dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi nu este, însă, definitivă, căci poate fi contestată la Curtea de Apel Cluj Napoca.