Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a făcut publice primele informaţii oficiale despre cazul asistentului medical de la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, dezvăluind acuzaţiile şocante pentru care i-au solicitat arestarea. 

"Masaje" indecente

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, la solicitarea BIHOREANULUI, bărbatul, Mircea Costel Bratosin, care efectua proceduri de masaj terapeutic în cadrul spitalului, a avut prima reclamaţie în aprilie 2021, din partea unei tinere paciente căreia "i-a atins, masat, scuturat şi strâns sânii, precum şi fesele".

O lună mai târziu, bărbatul a agresat sub aceeaşi formă o altă pacientă. "Şi în acest caz, inculpatul i-a atins, masat, scuturat şi strâns sânii, precum şi fesele", se arată în comunicat. 

Alte trei tinere l-au reclamat în vara acestui an. În iunie, o femeie care i-a ajuns în cabinet a avut parte de un adevărat şoc. "Inculpatul i-a masat în repetate rânduri sânii, fesele, şi-a rezemat mâna între fesele acesteia şi s-a atins în repetate rânduri cu penisul semi-erect de corpul acesteia", provocându-i "o stare confuză, incomodă, jenantă".

Altor două paciente, care i-au ajuns pe mână în luna iulie şi august, le-a masat "în mod repetat sânii, fesele şi zona abdominală".

Procurorii caută şi alte victime

Anchetatorii arată, totodată, că bărbatul îşi alegea victimele din rândul pacientelor tinere şi le batjocorea masându-le sânii, fesele şi coapsele, "fără nicio legătură cu afecţiunile de care acestea sufereau", profitând de poziţia sa, de context, de autoritatea medicală pe care o avea asupra pacientelor sale care urmau proceduri de tratament. 

"Acţiunile inculpatului sunt în afara procedurilor medicale, acestea neavând legătură cu actul medical şi afecţiunile de care suferă persoanele vătămate", scrie în comunicatul Parchetului Oradea.

Procurorii precizează şi că "există posibilitatea ca şi alte paciente care au urmat tratament în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, în îngrijirea inculpatului, să fi fost victime ale acestuia". 

Cum şi-a justificat faptele

După cum BIHOREANUL a dezvăluit marţi, Judecătoria Oradea a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Mircea Costel Bratosin, asistent medical balneofizioterapeut la Departamentul Masaj al Spitalului Clinic de Recuperare din Băile Felix, pentru agresiune sexuală în formă continuată, ca urmare a unor reclamaţii făcute de pacientele spitalului, care i-au ajuns pe mână şi pe care, în timpul unor proceduri, le-ar fi atins în zone nepotrivite.

Bărbatul, susţin aceleaşi surse, ar fi încercat să îşi justifice faptele prin aceea că ar avea probleme de vedere şi i-ar fi "alunecat" mâna pe sânii şi părţile intime ale pacientelor pe care le masa, însă procurorii au apreciat că numărul victimelor şi al împrejurărilor în care le-a pus în situaţii nepotrivite este prea mare ca să fi fost o simplă întâmplare. Până în prezent, aceştia au reuşit să identifice cinci victime, asupra cărora maseurul e acuzat că a comis 16 acte materiale de agresiune sexuală.

Mircea Costel Bratosin este cunoscut în Oradea ca fiind implicat în diverse proiecte, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi. Între altele, a fost cunoscut şi ca fiind "primul concurent albinos" la emisiunea "Chefi la cuţite".

Detalii, în articolul "Asistent medical de la Spitalul de Recuperare din Băile Felix, arestat pentru agresiune sexuală: Cinci femei l-au reclamat! (VIDEO)"

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!