Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, luni, în parte, recursul procurorului Călin Roman de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva hotărârii prin care, în 2010, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus excluderea lui din magistratură.

Astfel, magistraţii au modificat hotărârea luată, schimbând sancţiunea iniţială de excludere într-una mai blândă, de diminuare a indemnizaţiei de încadrare lunară brută cu 15% pe o perioadă de 3 luni.

Decizia Înaltei Curţi este irevocabilă şi va fi pusă în aplicare de Consiliul Superior al Magistraturii, obligată să-l reîncadreze pe procurorul orădean în magistratură.

"CSM trebuie să ia act de decizia Înaltei Curţi la momentul când va fi redactată şi comunicată, să facă reîncadrarea persoanei în magisatratură şi să aplice sancţiunea dispusă. De asemenea, se vor face calculele şi i se vor da toate drepturile salariile restante pe perioada pe care a fost exclus", a explicat BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu.

Pârât pentru nemuncă 

CSM a hotărât în iunie 2010 excluderea din magistratură a procurorului Călin Roman în urma unei anchete disciplinare declanşate de Inspecţia Internă.

Procurorul orădean a fost reclamat de conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea pentru încălcarea Statutului judecătorilor şi procurorilor, care obligă magistraţii la soluţionarea cu celeritate a dosarelor şi, totodată, la o atitudine demnă faţă de colegi şi justiţiabili.

Lui Roman i s-a reproşat nesoluţionarea dosarelor în termenul prevăzut de lege, fiindu-i imputat faptul că, în perioada 2007-2008, a strâns în dulapul său 871 de dosare.

Dintre acestea, în decembrie 2008, când a promovat la Parchetul Bihor, conducerea Parchetului Bihor a decis să preia 503, pentru a decongestiona activitatea Parchetului Oradea, extrem de încărcată, iar 463 i-au fost predate spre soluţionare din nou procurorului Roman.

Potrivit hotărârii CSM, de la data primirii dosarelor şi până în iunie 2009, Roman "a prezentat un dezinteres total" faţă de activitatea sa. "Deşi a avut toate condiţiile ca să soluţioneze dosarele primite, în acest scop nefiindu-i repartizate alte cauze noi şi punându-i-se la dispoziţie o dactilografă, pârâtul a manifestat un dezinteres total, înţelegând ca în 6 luni să soluţioneze doar 34 de cauze", se specifică în hotărâre.

Motivul îl dau tot inspectorii CSM: imediat după ce a promovat la Parchetul Bihor, Roman şi-a început activitatea cu un binemeritat concediu. "Şi-a luat concediu de odihnă, fracţionat, în fiecare lună, sau concedii de studii sau de paternitate: 20 de zile de concediu de odihnă în februarie 2009, 2 zile de concediu de odihnă şi 18 zile de concediu de paternitate în martie 2009, 10 zile de concediu de studii şi 8 zile de concediu de odihnă în mai 2009", se mai explică în hotărâre.

La trântă cu şeful 

Lui Roman i s-a mai imputat şi faptul că, pe 10 iunie 2009, în preajma concursului pentru şefia Parchetului Bihor, la care candida alături de fostul prim-procuror al Parchetului Bihor Viorel Gavra, l-a acostat pe coridorul instituţiei, l-a prins de gât şi l-a înjurat.

Acuzaţia i-a adus şi un dosar penal pentru ultraj soluţionat definitiv în ianuarie acest an printr-o sentinţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care fost exonerat pe motiv că fapta nu există.

Hotărârea CSM prin care Călin Roman a fost exclus din magistratură, dată pe 22 iunie 2010, nu a fost definitivă, fiind atacată prin recurs de către procuror, iar cazul s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procesul procurorului orădean cu CSM a fost suspendat până la finalizarea procesului de ultraj şi s-a reluat pe 4 martie, când magistraţii au decis anularea hotărârii de sancţionare.

Procurorul Călin Roman a mai fost cercetat. În 1999, a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea salariului cu 10% pe 2 luni după ce a fost reclamat că s-a folosit de calitatea de procuror ca să intervină în procesul unui prieten de-al său.

Mai târziu, în 2007, Roman a avut şi probleme penale după ce a fost reclamat că şi-a lovit un coleg la o petrecere. Este vorba despre despre un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care Roman a fost acuzat că, la o petrecere, l-a lovit pe procurorul Adrian Sferle de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. În acea cauză, procurorul a fost scos de sub urmărire penală şi pus la plata unei amenzi administrative de 1000 lei.