Universitar cu o carieră solidă, specializat în sociologia educației, dar și fost senator PNL Bihor (2020-2024), deci cunoscător din interior al mediului politic, Adrian Hatos „traduce” evenimente de actualitate, despre guvernul de sacrificiu condus de Ilie Bolojan, măsurile de austeritate și reformele fără de care crizele se repetă ciclic.
Interlocutorul BIHOREANULUI nu ocolește aspecte rar discutate public, despre relațiile de putere în partide, cum gândesc politicienii, relația acestora cu sindicatele, percepția asupra statului și lipsa de încredere reciprocă între cetățeni și instituții.
Sociologul admite că lipsa de înțelegere a funcționării statului și a economiei de către cetățeni este un eșec al sistemului de învățământ de a le oferi instrumentele necesare pentru a cunoaște societatea, dar responsabilitatea nu aparține doar profesorilor, ci și părinților.
- Mulți comentatori cred că Ilie Bolojan n-o să prindă paltonul la șefia Guvernului. Care este estimarea dvs., va rezista?
- Formula „guvern de sacrificiu” a spus-o chiar premierul, pentru a domoli niște așteptări și a pregăti, poate, narațiunea pentru un posibil eșec, nu neapărat economic sau instituțional, ci politic, care se poate întâmpla în multiple feluri. Trebuie să te pregătești pentru așa ceva, iar faptul că Ilie Bolojan spune așa ceva arată ce fel de politician este, unul extraordinar de abil, șahist în patru dimensiuni, cu nu știu câte mutări pregătite pe o tablă super-complicată. E foarte prevăzător, gândește strategic și rațional.
- E o calitate sau o „șmecherie” că își ia măsuri de prevedere?
- O calitate, absolut. Sunt multe riscuri pe care ți le asumi ca politician într-un joc cu miză mare, cum e cel de acum, când deznodământul ar putea fi prăbușirea zgomotoasă a guvernului. În varianta cea mai proastă, asta poate însemna finalul carierei sale politice, dar eu nu cred că se va întâmpla asta pentru că, la cum îl cunosc, a calculat riscurile, variantele, alternativele... Un strateg cunoaște terenul pe care joacă, cunoaște ceilalți actori, iar Bolojan e un bun psiholog, înțelege foarte bine nu doar actorii, ci și relațiile dintre ei, ceea ce este esențial, pentru că majoritatea actorilor politici depind de relații, de ceea ce datorează și cui datorează. Bolojan e un foarte atent observator și analizează cine și cum se grupează, cum și unde s-ar putea crea o coaliție pentru un anume scop. Eu zic că a calculat bine preluarea șefiei Guvernului.
Pe de altă parte, e posibil că la decizia asta a jucat un rol și sentimentul lui de datorie. La el nu e interesul personal. A contat că „toată lumea îl cere pe Bolojan”, că asta s-a întâmplat acum. Pentru prima oară, nimeni nu și-a dorit funcția asta, deși de obicei fiecare politician de vârf visează să ajungă prim-ministru, să fie pupat în fund, să fie plimbat, să i se dea onorul...
„Politicienii hârșiți în rele așa gândesc”
- Cel mai vehement reproș e că reforma începe cu sporurile bugetarilor, cu bursele, în loc să taie pensiile speciale și subvențiile partidelor. Cum vedeți lucrurile?
- Guvernul Bolojan a început cu ce putea. Deciziile pe care le-a luat erau cele mai fezabile având în vedere urgențele, faptul că pe 8 iulie EcoFin (Consiliul Economic și Financiar European) analizează propunerile de reducere a deficitului bugetar. În România toți spun: „Bă, dar de ce începi cu mine? Începe cu rechinii”. Dar nu se poate, efectiv. Tu trebuie să vii cu un plan de măsuri care să acopere acum cele 30 de miliarde de lei minus la buget. Bineînțeles că și eu aș vrea să se taie pensiile speciale, să se facă tot felul de chestii, dar nu se poate așa rapid. Dacă tu vii și spui „vom tăia pensiile speciale”, ăia se vor uita la tine și vor zice „dar ați mai încercat de trei ori și n-ați reușit, de ce am crede că veți reuși de data asta?”. Și ce poți să le spui, că n-ai niciun argument? Și dacă, printr-un noroc fantastic la CCR, totuși tai pensiile speciale, asta nu aduce sumele lipsă. Realitatea e crudă: am avut guverne care au tocat iresponsabil banii, încercând să cumpere voturi cu bani din împrumuturi, iar acum deficitul trebuie rezolvat urgent, cu măsuri pe care, oricât este de nedrept, tot oamenii obișnuiți le vor plăti. Dar alternativa era catastrofală.
- Poate conta pe sprijinul partidelor din coaliție? Deja PSD se „delimitează”...
- Pe termen lung, sigur nu poate conta. Toți își fac calcule pentru alegerile din 2028. PSD trebuie să-și conserve electoratul, să păstreze poziții, posturi, este o întreagă menajerie de clientelă politică de care depinde. Guvernul de sacrificiu ia măsuri nepopulare, pe care nu vrea nimeni să le ia, doar Bolojan și le asumă. Dar după ce trecem hopul, atunci brusc va începe din nou scandalul, bătaia pe funcții. Asta este o posibilitate la care sigur s-a gândit, dar și-a asumat restructurarea aparatului bugetar, să dea afară pile, amante... Pe de altă parte, inclusiv mulți din politică e posibil să aplaude asta, fiind o ocazie pentru rotația cadrelor, adică se eliberează niște locuri pe care să le ocupe alții după ce Bolojan va pleca. Politicienii hârșiți în rele așa gândesc.
„Niciun partid nu își stabilește conducerea ca la olimpiadă”
- Au politicienii și un minim sentiment al responsabilității?
- Prima observație pe care am făcut-o despre colegii mei din Parlament era că cel puțin din punct de vedere intelectual nu sunt așa cum îi vede lumea. Politicienii, parlamentarii în special, au o imagine catastrofală, dar mulți sunt de calitate. Mă refer la colegii mei din PNL și la ce am văzut la PSD și la USR, că nu pot spune același lucru despre AUR sau SOS. Există și politicieni cu diplome falsificate sau deloc, dar majoritatea sunt oameni de calitate.
- Atunci cum de a fost condus PSD de un „covrigar”? Cum de PNL a avut o conducere jenantă?
- Păi, niciun partid nu își stabilește conducerea ca la olimpiadă, contează rețelele de loialități, de reciprocități, sudate prin aranjamente pe care le-au făcut împreună primari, șefi de județe, parlamentari, miniștri... Orice ministru a făcut servicii și asta trebuie întors dinspre ceilalți. Pe de altă parte, am întâlnit situații triste în PNL - momentul îndepărtării lui Orban de către Cîțu, apoi al îndepărtării lui Cîțu, pentru ca apoi să fie și el abandonat ca o cârpă, de aceeași grupare din partid.
- În guvernările dominate de PSD sindicatele hibernează, acum învie brusc. Sunt credibili liderii sindicali, sunt îndreptățite revendicările?
- Sindicatele fac parte din democrație. La noi bizar e că au aceiași lideri de 20-30 de ani, pare să nu existe democrație în sindicate. Iar între șefii de sindicate și conducerile politice relațiile sunt suficient de puternice încât liderii de sindicat să poată livra din când în când rezultate membrilor, pentru ca aceștia să fie suficient de satisfăcuți. În termeni ideali, noi ne așteptăm ca sindicatele să fie într-o poziție de confruntare cu patronatele și cu guvernele, dar nu e obligatoriu. În Germania, statul, patronatele și sindicatele stau la masă, mănâncă împreună, fac planuri împreună. La noi e cam tot așa, doar că nu transparent. Pentru politicieni e important să le poată controla, pentru sindicate e important să obțină din când în când ceva de la politicieni. Iar PSD stă cel mai bine în relația cu sindicatele, pentru că afișează o orientare social-democrată și e cumva de așteptat ca unii să „obțină” mișcări sindicale.
„PSD și AUR oricând pot dărâma guvernul”
- „Suveraniștii” își etalează satisfacția că „sistemul asuprește românii”. Puteam avea o guvernare mai blândă PSD cu AUR?
- Nu-mi pot imagina așa ceva. Ce ar fi făcut? Ce premier ar fi pus și care i-ar fi fost mandatul? Probabil ar fi practicat o retorică de genul „nu ne vindem țara”, dar ce faci când umblă portăreii după tine? Probabil ar fi dat vina pe oculta mondială, pe Bruxelles, Soros, iudeo-masoni... Asta dacă ar fi făcut un guvern.
- Dacă acest guvern eșuează, spun unii, ar putea fi ultimul „pro-european”, fiindcă data viitoare românii vor vota cu și mai mare furie. Cât de mare e riscul?
- E posibil ca guvernul să pice la un moment dat. PSD și AUR oricând pot dărâma guvernul ăsta, liniștit, dacă își pune mintea PSD-ul. Ceva de genul ăsta se poate întâmpla, după ce va trece perioada cea grea și ne vom apropia de alegeri. Mă aștept să înceapă scandaluri, populisme, PSD va începe să se agite, poate și USR, care va fi acuzat de propriul electorat că s-a făcut părtaș cu „Ciuma Roșie”. Cel mai probabil vor vrea să scape de anatemă. Dar cred că Ilie Bolojan și-a asumat asta și știe foarte bine cum merge politica, pe voturi. PSD, dacă rămâne până la capăt într-o guvernare Bolojan de succes, nu știu ce scor mai ia în 2028, nu cred că va mai fi actorul nr. 1.
- România taxează mult munca, nu și consumul (TVA, de pildă, în Ungaria este 27%), iar românii se simt jefuiți prin taxe și impozite. Poate fi criza o ocazie de a însănătoși nu doar statul, ci și mentalitățile?
- Va fi foarte greu - în probabil scurta guvernare de sacrificiu Ilie Bolojan - să arăți că poți să faci administrarea corectă a banului public astfel încât românii să fie dispuși să-și plătească taxele și impozitele, care, sincer, nu sunt mari. Sistemul fiscal de la noi e destul de lejer, dar există justificarea asta în rândul multor români, că statul îi „jupoaie”, și atunci întreprinzătorul mai „uită” să rupă un bon și se justifică: „Dar mie statul ce-mi dă?”, „Toți sunt hoți!”. Or, statul român, deși nu-i extraordinar, nu-i nici chiar așa rău. Ca să restaurezi încrederea în stat, trebuie să faci ceva spectaculos și să „vinzi” bine ceea ce faci. Cam cum a fost când Bolojan era prefect și a luat măsuri simple cu Pașapoartele, cu Permisele, când a făcut „piramida” la Primărie... Lucruri simple și de impact, care nu sunt nici costisitoare, trebuie făcute, fiindcă este esențial să livreze încredere. Altfel, ar fi catastrofal - și nu pentru Bolojan - ca declarațiile de bune intenții să fie contrazise de felul în care se va desfășura reforma. Catastrofal pentru că, de bine, de rău, Bolojan e singurul în care mai există încredere...
„Asta înnebunește lumea”
- Faptul că oamenii înțeleg prea puțin funcționarea statului - de pildă, nu disting între atribuțiile Președintelui, Guvernului, Parlamentului, CCR, nu înțeleg noțiuni ca inflație, deficit, PIB, buget - face și mai dificilă schimbarea. Nu e acesta un eșec al școlii?
- Avem mari eșecuri, dar nu pot fi atribuite unui singur actor din sistem. Învățământ înseamnă și părinții, înseamnă și primarul, care are reprezentanți în consiliul de administrație al școlii și care are dreptul inclusiv să amendeze părinții că nu-și dau copiii la școală. În opinia mea, cel mai mult contează părinții, pentru că familia e locul care ar trebui să imprime valorile și motivația de a învăța. Profesorii, oricât de buni, nu pot face minuni, mai ales într-o societate care refuză să citească.
- Avem o societate tot mai polarizată - privat versus bugetar, bogați versus săraci, urban versus rural... Ce ar trebui să se întâmple pentru refacerea coeziunii sociale?
- Această polarizare e o problemă deja mondială, chiar dacă fiecare țară are specificul ei. În România, dacă vrem să trecem peste hopul ăsta, trebuie ca elita politică să corecteze nedreptățile pe care le-a produs creând privilegii. Asta înnebunește lumea și dă tuturor justificarea să agreseze sistemul. În al doilea rând, clasa politică trebuie să se deschidă, să se dez-oligarhizeze. E tot mai greu să intri în politică și să faci o carieră pentru a schimba ceva, fiindcă peste tot sunt structuri cimentate. Deschiderea clasei politice și eliminarea nedreptăților trebuie să producă perspectivă, problema fundamentală, din punct de vedere psihologic sau sociologic a omului nervos, este că nu are perspectivă. Oamenii vor respect, vor să fie luați în considerare. Or, toată ziua îmi zici „ești cetățean”, toată ziua îmi spui „ai drept de vot”, „părerea ta contează”, dar, când se decide, părerea mea de fapt nu contează. De 10 ani zic „terminați cu pensiile speciale” și n-ați făcut nimic...
- În încheiere: sunteți o victimă a lui Ilie Bolojan? Ați fost senator, dar anul trecut nu ați mai ajuns pe lista de candidați...
- Cum să fiu victimă dacă am fost senator? N-am mai fost pe listă fiindcă nu m-a mai vrut partidul, dar asta nu înseamnă că sunt o victimă.