Universitatea din Oradea va găzdui, la finalul lunii iunie, o nouă serie de cursuri de perfecționare pentru profesori din Republica Moldova care predau limba română în școli ale minorităților naționale.
În perioada 29 iunie - 3 iulie 2026, la Oradea vor ajunge 20 de cadre didactice din Republica Moldova. În total, 35 de profesori din raionul Taraclia și din orașul Bălți vor participa la cursuri menite să le dezvolte competențele lingvistice și metodice.
Programul este găzduit de Facultatea de Litere a Universității din Oradea și include module de formare în predarea limbii române ca limbă străină, precum și ore de culturologie.
„Cadrele didactice din raionul Taraclia predau limba română la clase formate, în cea mai mare parte a lor, din etnici bulgari”, a transmis prorectorul Universității din Oradea, Sorin Șipoș.
Ajuns la a treia ediție, acest program este derulat de Ambasada României în Republica Moldova și este susținut de Ministerele Educației de la București și Chișinău. Potrivit Universității din Oradea, până acum peste 300 de cadre didactice din Republica Moldova și-au dezvoltat competențele de limba română și au învățat metode noi de predare, adaptate cerințelor actuale ale școlii.
Ministrul Educației și Cercetării din Republica Moldova, Dan Perciun, a transmis că dezvoltarea competențelor de comunicare în limba română este o prioritate pentru sistemul educațional al țării sale, fiind „esențială pentru coeziunea și reziliența societății”.