Crișana va avea parte de caniculă luni și marți, urmată de o scurtă răcorire, însă temperaturile vor urca din nou în intervalul 15-17 august. Regimul pluviometric va rămâne deficitar, iar manifestări de instabilitate atmosferică ar putea apărea cel mai probabil după 18 august, potrivit estimării ANM pentru următoarele două săptămâni.
Administrația Națională de Meteorologie a prezentat luni estimarea evoluției temperaturilor și precipitațiilor pentru perioada 10–23 august.
Pentru începutul intervalului, meteorologii anunță temperaturi ridicate, urmate de o răcorire treptată.
„Va fi caniculă în zilele de 10 și 11 august, când media temperaturilor maxime va crește la 35...37 de grade, însă ulterior temperatura va scădea treptat, iar pentru perioada 12–14 august sunt estimate valori de 31...32 de grade”, arată ANM.
Răcorirea nu va dura însă mult. „Se va încălzi din nou în zilele de 15, 16 și 17 august, când media zilnică a temperaturilor maxime va urca din nou la 35...36 de grade”, se precizează în prognoză.
În ultima parte a intervalului analizat, între 18 și 23 august, mediile temperaturilor maxime se vor situa între 32 și 34 de grade. Minimele vor rămâne, în general, între 16 și 18 grade, cu valori mai ridicate în 12 august și mai scăzute în zilele de 13 și 14 august.
Ploile vor continua să fie puține în Crișana. „Regimul pluviometric se va menține deficitar, iar manifestări de instabilitate atmosferică ar putea să apară cel mai probabil după 18 august”, avertizează meteorologii.
Prognoza pentru toate regiunile țării: