Prima săptămână din luna octombrie a fost una încărcată pentru pugiliştii bihoreni de la Basti Box, care s-au întors recent de la trei concursuri. Este vorba despre un Campionat Naţional de juniori, dar şi despre două concursuri internaţionale, din Bosnia Herţegovina şi Ungaria.

Andrei Marcu, medaliat cu bronz la Naţionale

La Campionatul Naţional de juniori, care a avut loc în perioada 3-7 octombrie, la Brăila, CS Basti Box a fost reprezentat de sportivul Andrei Marcu la categoria 60 kg juniori.

În semifinalele campionatului, Andrei a avut un meci strâns, iar, după o decizie împărțită, a obținut medalia de bronz.

La final, în urma deciziei antrenorilor de la lotul naţional de juniori, Andrei Marcu a fost din nou convocat la lot în vederea participării la Campionatul Balcanic de juniori și tineret, care se va desfășura în perioada 18 - 29 octombrie, la Râmnicu Vâlcea.

Bihoreanul Andrei Marcu a fost condus la întrecerile de la Brăila de către antrenorul voluntar Marius Tătar.

Trei medalii la Trofeul Sarajevo

De asemenea, în perioada 4 - 9 octombrie, Clubul Sportiv Basti Box a participat cu trei sportivi la turneul internaţional dotat cu Trofeul Sarajevo, din capitala Bosniei Herţegovina, unde bihorenii au adus pentru România trei medalii, prin Sebastian Sziladi, care a cucerit bronzul la categoria 60 kg tineret, Szűcs Isti, care şi-a adjudecat argintul la 75 kg tineret, și Ciprian Gogan, medalia de aur la categoria 48 kg cadeți, cel care prin locul I ocupat și-a adjudecat şi Trofeul Campionii Viitorului.

Cei trei sportivi de la Basti Box au reprezentat România în această competiție, la care au luat parte loturile naționale din 15 ţări: Croația, Franța, Grecia, Slovenia, Polonia, Ungaria, Ucraina, Muntenegru, Macedonia, Serbia, Germania, Israel, Turcia, România și țara gazdă, Bosnia-Herțegovina.

O medalie de aur şi două de argint la Cupa Eger

De asemenea, în perioada 6 - 9 octombrie, Clubul Sportiv Basti Box a fost prezent cu trei sportivi şi în Ungaria, la întrecerile Cupei Eger. Este vorba despre Emilia Tatu, participantă la categoria 75 kg juniori, Marius Dumitru la 57 kg tineret și Marian Onuţă la 67 kg tineret.

Sportivii au fost conduși de instructorul sportiv Gheorghe Brad și au obținut o medalie de aur, prin Marius Dumitru la categoria 57 kg tineret, dar şi două de argint, prin Emilia Tatu la 75 kg juniori și Marian Onuță, la categoria 67 kg tineret.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!