Proprietarii localurilor care au program de noapte, inclusiv de unităţi care comercializează băuturi alcoolice după ora 23 sau hoteluri care au baruri non-stop vor trebui să depună la Primărie, până la data de 31 ianuarie, o declaraţie de funcţionare.

Conform unui comunicat al municipalităţii, declaraţia va fi înregistrată la Serviciul Impunere Persoane Juridice, camera 7, iar pe baza ei se va stabili taxa specială de ordine publică datorată de agentul economic.

Conform Hotărârii de Consiliu Local (HCL) 708 din 2009, intervalul de timp supus taxei speciale este de duminică până joi între orele 23 şi 6, iar vineri şi sâmbătă între orele 24 şi 6. Măsura a fost luată pentru a asigura liniştea orădenilor pe timpul nopţii, dar şi pentru a înlătura din spaţiul public distrugerile provocate de clienţii localurilor cu program prelungit.

Conform HCL 708 taxa de ordine publică se va stabili în funcţie de suprafaţa sălii de consumaţie, destinată exclusiv deservirii clienţilor. Astfel, pentru o suprafaţă mai mică sau egală cu 100 metri pătraţi se va calcula 3.000 lei/oră/an, iar pentru o suprafaţă mai mare de 100 metri pătraţi se va calcula 5.000 lei/oră/an.

Pentru calculul corect al taxei, contribuabilul va trebui să depună odată cu completarea declaraţiei şi o schiţă a unităţii, din care să reiasă suprafaţa sălii de consumaţie.

Nedepunerea declaraţiei de funcţionare pentru a fi avizată de Primărie constituie contravenţie şi se sanţionează cu amendă între 1.600 şi 2.500 lei. La fel, amenda pentru nerespectarea orarului de funcţionare este între 1.500 - 2.500 lei, iar sacţiunea pentru neafişarea la intrarea în unitate, în mod vizibil din exterior, a orarului de funcţionare se sancţionează cu amendă între 200 şi 2.000 lei.

Conform comunicatului Primăriei, începând cu luna februarie a acestui an, angajaţii Poliţiei Comunitare vor face controale în teren pentru a identifica unităţile economice care s-au sustrat plăţii taxei speciale. Sumele colectate din taxa specială şi amenzile aplicate vor fi folosite pentru reîmprospătarea mobilierului stradal, salubrizarea oraşului şi întărirea ordinei publice în zona localurilor cu program prelungit.

Vezi în galeria de documente formularul tip al Declaraţiei de funcţionare.