- Ghidul final al programului național prin care prosumatorii vor putea primi bani pentru instalarea unor baterii de stocare a energiei electrice a fost publicat în Monitorul Oficial.
- Programul are un buget de 400 de milioane de lei, iar finanțarea poate ajunge la 15.000 de lei pentru fiecare beneficiar, însă va acoperi cel mult 75% din valoarea proiectului.
- Înscrierile nu vor funcționa după regula „primul venit, primul servit”, proiectele urmând să fie selectate în funcție de punctaj.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat că a fost publicat în Monitorul Oficial ghidul final al Programului privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile. Documentul a fost modificat după consultarea publică, în care ministerul și Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) au analizat peste 200 de observații venite de la cetățeni, instalatori, companii, asociații și specialiști.
Programul, care se va aplica la nivel național și are caracter multianual, este destinat persoanelor fizice care au deja calitatea de prosumator, adică produc energie din surse regenerabile, consumă o parte din aceasta și pot livra surplusul în rețea.
Maximum 15.000 de lei
AFM va finanța cel mult 75% din valoarea totală a proiectului și maximum 15.000 de lei, TVA inclus. Restul trebuie suportat de beneficiar.
În plus, ghidul stabilește un cost maxim eligibil de 1.500 de lei pentru fiecare kWh de capacitate de stocare instalată, cu TVA. Dacă oferta instalatorului depășește acest plafon, diferența va fi achitată tot de proprietar.
Spre exemplu, la un proiect de 20.000 de lei, finanțarea maximă poate fi de 15.000 de lei, iar beneficiarul va achita minimum 5.000 de lei. La un proiect de 18.000 de lei, AFM poate suporta maximum 13.500 de lei, adică 75%, iar proprietarul 4.500 de lei.
Prin program sunt eligibile cumpărarea bateriei, montarea și punerea ei în funcțiune, precum și TVA aferent. Bateria trebuie să aibă o capacitate de minimum 10 kWh. Dacă actuala instalație fotovoltaică nu are invertor hibrid compatibil cu bateria, acesta va putea fi montat odată cu sistemul de stocare, însă invertorul și instalarea lui nu sunt finanțate de AFM, ci trebuie achitate integral de beneficiar.
Cheltuielile făcute înainte ca AFM să aprobe finanțarea nu sunt eligibile.
Cine se poate înscrie
Pentru a beneficia de program, solicitantul trebuie, între altele, să aibă calitatea de prosumator și să nu aibă datorii la bugetul de stat sau la bugetul local.
Dacă la adresa respectivă se desfășoară și o activitate economică ori profesională, energia folosită pentru aceasta trebuie să fie contorizată separat de consumul casnic.
Bateria trebuie să deservească exclusiv locul de consum și producere pentru care persoana are calitatea de prosumator, iar sistemul fotovoltaic trebuie să fie racordat la rețeaua de distribuție.
Sistemul de stocare cumpărat trebuie să fie nou și compatibil cu instalația fotovoltaică existentă. Ghidul acceptă baterii Li-Ion, LiFePO4, Na-Ion sau tehnologii echivalente fără plumb, în timp ce acumulatorii pe bază de plumb-acid nu sunt eligibili. Bateria trebuie să aibă o garanție de minimum cinci ani, să asigure cel puțin 5.000 de cicluri de încărcare-descărcare și să fie prevăzută cu sistem BMS pentru monitorizarea și protejarea echipamentului.
O altă condiție este ca sistemul să poată încărca automat bateria din surplusul produs de panourile fotovoltaice.
Pot și beneficiarii Casa Verde sau REPowerEU
Ghidul final aduce o precizare importantă: faptul că o persoană a beneficiat anterior de un alt program public, inclusiv pentru panouri fotovoltaice, nu o exclude automat de la noul program de baterii. Ministerul Mediului afirmă explicit că persoanele sprijinite prin alte programe pot solicita finanțare în aceleași condiții ca ceilalți prosumatori.
Prin urmare, beneficiarii REPowerEU sau Casa Verde pot intra în noul program, cu condiția ca la momentul înscrierii să aibă calitatea de prosumator și să îndeplinească toate celelalte cerințe.
Cel care are deja o baterie finanțată public nu poate solicita decontarea acelei investiții încă o dată, dar ghidul final nu îl exclude, prin simplul fapt că deține bateria, de la finanțarea unei noi capacități de stocare, dacă proiectul respectă condițiile programului.
Ghidul programului, așa cum a fost publicat în Monitorul Oficial:
Ce acte trebuie pregătite
Înscrierea se va face de către solicitant în aplicația informatică a AFM. O persoană se poate înscrie o singură dată într-o sesiune și poate cere finanțare pentru un singur sistem de stocare.
Dosarul va cuprinde cererea de finanțare generată de aplicație, actul de identitate, certificatele fiscale care să arate că solicitantul nu are datorii la stat și la bugetul local, precum și, dacă locul investiției diferă de domiciliu, certificatul fiscal eliberat de primăria localității în care se află imobilul.
Vor trebui încărcate, de asemenea, contractul de prosumator, certificatul de racordare și o factură de energie electrică emisă pe numele solicitantului pentru locul respectiv de consum. Factura poate avea o vechime de cel mult șase luni.
Documentele emise electronic trebuie încărcate în forma electronică originală, nu ca fotografii sau scanări ale acestora.
Nu contează cine se înscrie primul
O schimbare importantă față de alte programe AFM este că banii nu se vor împărți după viteza cu care solicitanții reușesc să completeze formularul.
După încheierea perioadei de înscriere, proiectele vor fi clasate după punctaj, iar cele mai bine plasate vor primi finanțare în limita bugetului disponibil.
Maximumul este de 100 de puncte, acordate după două criterii: contribuția financiară proprie și capacitatea bateriei.
Pentru contribuția proprie pot fi obținute maximum 50 de puncte. Formula stabilită prin ghid este: 30 înmulțit cu raportul dintre contribuția proprie și finanțarea cerută de la AFM.
Alte maximum 50 de puncte se acordă în funcție de capacitatea sistemului de stocare, cu 2,5 puncte pentru fiecare kWh. Astfel, o baterie de 10 kWh primește 25 de puncte, una de 15 kWh – 37,5 puncte, iar la 20 kWh se atinge maximumul de 50 de puncte. Pentru baterii mai mari de 20 kWh nu se mai acordă puncte în plus.
Dacă două proiecte au același punctaj, departajarea se face, în ordine, după valoarea contribuției proprii, capacitatea bateriei și, abia în ultimă instanță, data și ora înscrierii.
Prin urmare, înscrierea rapidă nu garantează finanțarea.
90 de zile pentru alegerea instalatorului
După aprobarea finanțării, beneficiarul va avea 90 de zile pentru a selecta, prin aplicația AFM, un instalator din lista celor validați. Instalatorul se va ocupa de montarea și punerea în funcțiune a sistemului, iar ulterior va trebui actualizat certificatul de racordare, astfel încât în acesta să fie trecută și capacitatea de stocare.
În principiu, investiția trebuie finalizată în cel mult 12 luni de la publicarea listei beneficiarilor aprobați. Ghidul permite, în anumite situații legate de actualizarea certificatului de racordare, prelungirea termenului până la 18 luni.
Data concretă a sesiunii nu a fost încă anunțată. Ministerul Mediului a precizat, odată cu publicarea ghidului, că AFM urmează să comunice în zilele următoare perioada de înscriere și detaliile operaționale ale programului.