Direcţia Agricolă a făcut luni plăţile pentru primii 60 de legumicultori bihoreni (din totalul de 117 înscrişi în Programul Tomate) care au vândut 2.000 de kilograme de roşii din recolta plantată în vară.
"Fermierii au plantat în vară, am verificat rodirea, ne-au anunţat când au început vânzarea şi le-am dat tăbliţele cu semnele distinctive pe care le-au afişat la locul de vânzare. Ulterior, în momentul în care au vândut 2.000 de kilograme ne-au anunţat şi le-am făcut plata subvenţiei", a declarat Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei Agricole Bihor.
Conform directorului, majoritatea fermierilor au spus că vor reinvesti subvenţia primită într-o nouă recoltă de roşii având în vedere că Programul Tomate va continua şi anul viitor.
"Sunt nişte bani foarte bine veniţi. Majoritatea agriculorilor au spus că îi vor folosi ca să îşi cumpere folie pentru acoperirea solariilor sau că îşi vor cumpăra lemne pentru încălzirea lor", a spus Hodişan.
Este cea de-a doua tranşă de plăţi făcută de Direcţia Agricolă anul acesta după ce în vară 55 de fermieri înscrişi în Programul Tomate au primit în total 165.000 de euro.
Conform evidenţelor doar trei agriculori s-au retras din program până acum, dintre care doi din motive obiective, iar cel de al treilea a fost declarat neeligibil în urma verificărilor făcute.
Programul Tomate, privind stimularea producătorilor de roşii, va continua şi în anul 2018 procedura de înscriere a fermierilor urmând să fie stabilită prin Hotărâre de Guvern.