Medicii rezidenţi ar putea avea la dispoziţie un bloc ANL chiar în curtea spitalului municipal Gavril Curteau. "Am propus şi am primit aprobarea ANL pentru un bloc destinaţi medicilor rezidenţi în curtea Spitalului Municipal unde, în spate, avem spaţiu suficient", a afirmat primarul Ilie Bolojan.

Potrivit edilului, investiţia este menită să atragă la Oradea medici compentenţi şi să îi facă să rămână aici pe doctorii tineri. "Sper ca pe o parte dintre ei, pe cei mai buni, să îi convingem că merită să rămână în Oradea", a spus edilului.

Primarul a mai anunţat că ANL a reziliat contractul încheiat cu firma CIAC pentru construirea celor şase blocuri din Calea Aradului. "Am avut discuţii în aceste zile cu conducerea ANL, iar situaţia este următoarea: a fost reziliat contractul cu firma care a câştigat licitaţia acum trei ani, se refac cantităţile şi datele pentru organizarea unei noi licitaţii, care va fi organizată cel mai probabil în luna februarie", a spus edilul.

În Oradea urmează să fie construite 132 de locuinţe, din care 6 apartamente cu trei camere, 36 garsoniere şi 90 apartamente cu două camere, pe un amplasament pus la dispoziţie de către Primărie deja de şase ani, la intersecţia dintre Calea Sântandreiului şi Calea Aradului.

Programul de construire a unor locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să facă şi repartizarea locuinţelor.