Primăria vrea să accelereze viteza de deplasare a tramvaielor printr-un proiect cu finanţare europeană.

"Proiectul pentru creşterea mobilităţii urbane în zona Cantemir – Nufărul vizează decongestionarea traficului şi reducerea timpului de transport prin mărirea vitezelor de circulaţie. Acum, viteza viteza de deplasare este de 15 – 17 kilometri pe oră. Noi vrem ca aceasta să crească la 30 kilometri pe oră, astfel încât să convingem cât mai mulţi locuitori să folosească mijloacele de transport în comun", a declarat viceprimarul Florin Birta, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Piste pentru biciclişti şi trotuare în loc de parcări

Proiectul municipalităţii este estimat la 8 milioane euro şi urmează să fie depus spre finanţare la sfârşitul lunii august.

Investiţia vizează, pe lângă reabilitarea carosabilului şi înlocuirea sistemului de iluminat public cu becuri economice de tip LED, mai multe măsuri care să permită creşterea vitezei de deplasare a tramvaielor concomitent cu cea a siguranţei transportului şi reducerea poluării.

"Se vor elimina toate căile de acces laterale la platforma tramvaiului începând de la strada Arieşului, care se va închide, iar locurile de parcare situate de-a lungul liniei vor fi eliminate şi mutate în spatele blocurilor", a spus Birta.

Investiţia mai vizează lărgirea trotuarelor de ambele părţi ale străzilor Cantemir şi Nufărul, precum şi amenajarea unei piste pentru biciclişti de-a lungul liniei de tramvai. "Este vorba de 2.611 metri de carosabil, 6.000 metri de trotuare şi 2.480 metri de piste pentru biciclişti", a anunţat Birta.

Viceprimarul a mai spus că pentru a căpăta un aspect mult mai bun liniile de tramvai vor fi înierbate.