"M-am obişnuit, din păcate, ca în România, de fiecare dată în momentele grele, să apară aşa-numite teme maghiare. Este o prostie şi o diversiune. Constituţia României deja ne dă dreptul să folosim limba maternă în justiţie şi administraţie. Şi noi, în judeţul Bihor, deja folosim limba maternă în administraţia publică, şi o vom folosi în continuare, până la limitele constituţionale. Deci acest lucru nu este o noutate. Reinventarea apei calde, de către unii, nu ştiu din ce motive, este o prostie", a declarat preşedintele executiv al UDMR Bihor.

Szabo Odon consideră inutil demersul deoarece Constituţia însăşi permite deja utilizarea limbii maghiare în administraţie, şi nu ar mai fi nevoie de asemenea iniţiative, ci doar ca prevederile constituţionale să fie puse în aplicare, în mod unitar, în toate judeţele. "Eu cred că toate prerogativele constituţionale care sunt pentru folosirea limbii materne în administraţia publică trebuie doar să fie puse în aplicare".

Comisia Permanentă a Adunării Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc a făcut public, luni, un proiect de hotărâre privind oficializarea limbii maghiare în regiune şi, potrivit documentului, autorităţile publice vor trebui să asigure condiţiile care oferă deplina egalitate a limbilor maghiară şi română.

Proiectul are patru puncte, primul prevăzând că "limba maghiară este limbă oficială în Ţinutul Secuiesc, având un statut identic cu limba oficială a statului". Punctul al doilea menţionează că orice cetăţean cu domiciliul în secuime are dreptul să folosească liber şi în aceleaşi condiţii ambele limbi, atât în scris, cât şi oral. La punctul al treilea se arată că autorităţile publice din regiune vor asigura folosirea oficială a ambelor limbi, adoptând actele normative şi creând condiţiile care asigură deplina egalitate a celor două limbi.

"Comisia Permanentă a Adunării Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc, împreună cu specialiştii autorităţilor publice, va stabili lista acelor funcţii publice care pot fi ocupate numai de către persoane care cunosc ambele limbi", scrie la punctul al patrulea al proiectului de hotărâre.