Mihai Togor, preşedintele Centrului Regional de Supraveghere Ecologică (CRSE) "Munţii Apuseni" a anunţat, joi, că proiectul staţiunii turistice demarat de Compania de Turism, Hoteluri şi Restaurante Padiş SRL a fost suspendat de Curtea de Apel Cluj Napoca, printr-o sentinţă irevocabilă.

"Am demarat două procese. Unul pentru anularea Hotărârii Consiliul Local Budureasa prin care terenurile de sub viitoarea staţiune au fost incluse în intravilanul localităţii şi un altul pentru suspendarea aplicării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a dosarului. Cel din urmă proces a fost soluţionat acum de Curtea de Apel Cluj Napoca. Instanţa a decis, pe 3 iunie, prin sentinţă irevocabilă, suspendarea aplicării hotărârii", a explicat preşedintele CRSE.

Potrivit lui Togor, Consiliul Local Budureasa a adoptat, în luna mai 2010, hotărârea pentru introducerea în intravilanul comunei a terenurilor afectate de viitoarea staţiune, aflate în perimetrul Parcului Natural Apuseni, în zona rezervaţiei ştiinţifice Molhaşurile de la Izbuc, hotărâre pe care ecologiştii o consideră ilegală.

"Proiectul aduce grave prejudicii unei arii naturale protejate unice - carstul împădurit Padiş, fiind şi în totală contradicţie cu statutul de arie protejată avifaunistică. Sentinţa Curţii de Apel Cluj va bloca orice demers al investitorilor pentru a avansa în realizarea proiectului până la finalizarea procesului intentat pentru anularea hotărârii CL Budureasa", a arătat preşedintele CRSE "Munţii Apuseni".

Compania de Turism, Hoteluri şi Restaurante Padiş SRL intenţionează să dezvolte o staţiune de 3-5 stele în zona Padiş, întinsă pe 86 de hectare, cu peste 2.000 de locuri în hoteluri, vile şi pensiuni, cu instalaţii de transport pe cablu pentru 12 kilometri de pârtii, şcoală de schi, magazine, cafe-baruri, restaurante, pistă pentru perne de aer, snow-boarding pe iarbă.

Investiţia s-ar ridica la circa 60 milioane de euro şi a fost demarată în urmă cu 5 ani, iar în prezent se află în stadiul obţinerii avizului de mediu. "Noi am notificat toate autorităţile statului, cărora le-am comunicat faptul că documentul pe care se bazează solicitarea companiei se bazează pe o hotărâre de Consiliu suspendată în acest moment, motiv pentru care procedura a fost oprită", a mai declarat Mihai Togor.