Primăria Oradea a fost nevoită să modifice proiectul viitorului stadion cu 16.000 de locuri, înainte să-i ceară Companiei Naționale de Investiții să dea startul lucrărilor.

Vecinii de pe latura dinspre strada Traian Blajovici au contestat în instanță hotărârea prin care Primăria și-a propus să-i exproprieze, pentru amenajarea parcării subterane a stadionului, iar ca să nu mai stea în stand-by, municipalitatea a decis să mute parcarea.

„Am avut tot felul de probleme, de la începutul acestui proiect. Am avut probleme juridice cu foștii proprietari ai acelor parcele de teren pe care trebuiau construite niște blocuri, am avut un Plan Urbanistic Zonal care a fost atacat în instanță și anulat, am elaborat un nou PUZ și am rezolvat problema cu acei proprietari. Dar, în acest moment, când ne pregăteam să semnăm actele pentru noul stadion, s-a deschis un nou proces privind exproprierea celor care au terenuri și clădiri în zona străzii Traian Blajovici. Pentru a nu afecta proiectul stadionului, în acest moment am făcut o modificare a proiectului și am scos acea zonă”, a declarat joi, primarul Florin Birta, într-o conferință de presă.

În loc să facă parcarea subterană în fața stadionului, pe direcția străzii Blajovici, Primăria a decis să mute garajul cu 150 de locuri în spatele viitorului hotel, care va fi amenajat ca o anexă a complexului sportiv.

Decizia a fost aprobată în ședința Consiliului Local de joi. 

Birta a precizat că nu a renunțat la exproprierea acelor imobile, ca proiect de amenajare exterioară a stadionului. „Într-o etapă următoare, Primăria Oradea va iniția un proiect din bugetul local. Nu se va putea să rămână o zonă cu un stadion frumos construit și în fața stadionului să apară tot felul de ateliere mecanice și altele”, a declarat Birta. În prezent, acolo funcționează acum și o sală de evenimente, Coloseum.

Proiectul modificat al viitorului stadion ar trebui să fie aprobat acum de CNI, care va putea să înceapă lucrările.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!