Primarul Ilie Bolojan a prezentat vineri, în sala mare a Primăriei, candidaţii şi oferta electorală a PNL pentru Primăria şi Consiliul Local Oradea. Conform candidaturilor depuse în aceeaşi zi la Biroul Electoral Municipal 1, lista liberalilor este deschisă de liderul PNL Oradea, Ilie Bolojan, urmat de viceprimarul Mircea Mălan, chirurgul Mircea Duşe şi consilierul judeţean Florin Birta.

"Oferta PNL cuprinde trei categorii de persoane. În primul rând, sunt colegii din grupul PNL care urmează să îşi continue mandatul, a doua categorie sunt colegii care fac parte din PNL, dar nu au mai ocupat un loc în Consiliul Local, iar a treia categorie este formată din oameni care au performat în domeniile în care activează iar, prin experienţa acumulată, vor da un plus de valoare grupului liberal", a declarat primarul Ilie Bolojan, candidat pentru al treilea mandat din partea PNL pentru Primăria Oradea.

Astfel, lista primilor 20 de candidaţi ai PNL este completată de Dacian Palladi (consultant în afaceri), Camelia Dulcă (administrator Fulger Taxi), Mihai Maci (lector universitar), Daniel Negrean (director adjunct la Colegiul Economic "Partenie Cosma"), Grigore Morar (pensionar militar, fostul comandant al Garnizoanei Oradea), Camelia Buhaş (medic legist), Marcel Dragoş (şef serviciu Cadastru), Adrian Revnic (director de vânzări), Liviu Marinău (avocat), Teofil Filimon (şef serviciu RCS&RDS), Ioan Lezeu (administrator Congips), Adrian Felea (lector universitar), Corina Fonoage (medic epidemiolog), Ionel Zdrîncă (administrator Donatiro), Romeo Ionescu (administratorul hotelului Ramada) şi Dan Octavian (consilier juridic).

"Un oraş în care să merite să trăieşti"

Conform liderului PNL Oradea, Ilie Bolojan, oferta electorală a liberalilor are la bază un program menit să asigure dezvoltarea oraşului. "Sunt cinci direcţii de dezvoltare pe care grupul nostru le va susţine în următorii ani astfel încât în 2020 Oradea să devină unul dintre cele mai prospere oraşe ale României. Un oraş în care să merite să trăieşti", a declarat Bolojan.

Prima direcţie de dezvoltare vizează transformarea municipiului într-un oraş conectat la localităţile limitrofe şi Uniunea Europeană prin drumuri şi autostrăzi, curse aeriene şi feroviare şi un terminal intermodal pentru transportul de mărfuri.

A doua direcţie se referă la transformarea municipiului în unul competitiv prin atragerea de investiţii, înfiinţarea de două noi parcuri industriale în Calea Sîntandreiului şi fostul CET II, construcţia de locuinţe, reabilitarea sistemului de termoficare şi îmbunătăţirea serviciilor medicale.

Oferta PNL mai promite spaţii publice de calitate prin reconvertirea platformelor industriale abandonate, reabilitarea zonei centrale, lărgirea spaţiilor pietonale, asfaltarea străzilor încă nemodernizate şi înfiinţarea a două hectare de spaţii verzi pe an.

Liberalii îşi mai propun dezvoltarea Oradiei ca un oraş inteligent prin parteneriate şi investiţii menite să întărească Universitatea, amplasarea în oraş de stâlpi de iluminat inteligenţi cu senzori de mişcare, camere de luat vederi şi puncte de conectarea la internet precum şi exploatarea durabilă a apei geotermale .

Cea de-a cincea direcţie de dezvoltare din platforma PNL se referă la transformarea municipiului într-un oraş turistic prin punerea în valoare monumentelor, muzeelor, acvaparcului şi organizarea de evenimente sportive, conferinţe şi expoziţii.

În acest context, candidaţii PNL susţin în continuare fuziunea oraşului cu comuna Sînmartin astfel încât Oradea să devină capitala turismului balnear din România şi cel mai vizitat oraş din vestul ţării.