Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au finalizat, marţi, cercetările faţă de trei orădeni acuzaţi de fabricarea şi comercializarea unor băuturi alcoolice contrafăcute, propunând trimiterea lor în judecată.
Victor Gordan (65 ani), Ştefan Olah (48 ani) şi Petrică Mic (43 ani) sunt acuzaţi că au constituit o reţea care se ocupa de fabricarea de băuturi prin prelucrarea alcoolului etilic, ele fiind distribuite apoi către mai mult de 100 de baruri şi restaurante din cele două judeţe.
Gruparea a intrat în atenţia procurorilor în cursul lunii aprilie 2010 când, în urma unor percheziţii efectuate în Oradea, poliţiştii au şi ridicat o instalaţie rudimentară de producere de băuturi alcoolice, circa cinci tone de băuturi alcoolice şi peste 90.000 lei.
Cum producţia şi distribuirea alcoolului contrafăcut a continuat, poliţiştii i-au supravegheat pe cei trei iar pe 26 august, în urma unei noi acţiuni de amploare desfăşurate pe raza judeţelor Bihor şi Arad, au fost efectuate alte 17 percheziţii domiciliare şi la sediul unor societăţi comerciale, pe raza Municipiului Oradea şi în judeţul Arad.
La acţiune au participat peste 70 de poliţişti din ambele judeţe, lucrători ai Serviciul judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă Bihor, dar şi reprezentanţi ai Gărzii Financiare, respectiv inspectori din cadrul Direcţiei Judeţene Accize şi Operaţiuni Vamale.
În urma percheziţiilor domiciliare, echipajele au descoperit în incinta unui imobil din Oradea o instalaţie automată de producere şi distilare a băuturilor alcoolice. Totodată, în imobile din Ceişoara şi Ceica s-au găsit aproximativ 4.506 de litri de alcool şi băuturi alcoolice în valoare de peste 50.000 lei, peste 2.000 recipiente din plastic şi sticle de diferite mărimi şi 10.000 de etichete şi timbre false.
De asemenea, au fost confiscaţi 3.500 de euro şi 1.350 de lei, plus 300 grame aur, bani şi bunuri provenite din vânzarea ilegală de băuturi alcoolice, iar pe 17.105 euro şi 11.275 lei, găsite în conturile verificate, s-au pus sechestru asigurator, existând suspiciunea că provin din contrabandă cu băuturi alcoolice.
Marţi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au finalizat ancheta în caz şi au predat dosarul procurorilor, cu propunere de trimitere în judecată a celor trei.