Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul Antidrog, sub coordonarea unui procuror DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea, au finalizat cercetările faţă de şapte persoane care au fost cercetate în stare de arest preventiv pentru trafic de droguri, pentru cultivarea, fără drept, de plante de cannabis, precum şi pentru furt de energie electrică.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, cele şapte persoane, cinci mureşeni şi doi ieşeni, sunt acuzate că, în perioada martie 2010 - aprilie 2011, au pregătit şi dotat special trei imobile, două pe raza localităţii Târgu Mureş şi unul în localitatea mureşeană Ogra, pentru a obţine culturi de cannabis. "Liderii grupării, care erau din judeţul Mureş, aveau cunoştinţe de specialitate, au ales locaţiile şi au procurat materiale necesare bunei funcţionări a plantaţiilor clandestine", a arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii antidrog orădeni s-a stabilit că activitatea infracţională a grupului organizat a avut caracter durabil, fiind bine planificată. Drogurile cultivate erau comercializate în mai multe oraşe din vestul ţării, printre care şi Oradea.

În timpul percheziţiilor domiciliare efectuate la cele trei plantaţii, poliţiştii au descoperit diferite instalaţii şi aparatură folosite la cultivarea cannabis-ului, precum tubulatură flexibilă pentru aerisire, transformatoare de curent, ventilatoare de aer, folie izolantă de umiditate, dispozitive reflectorizante de lumină, soluţii fertilizatoare pentru plante de cannabis, lămpi fluorescente de mare putere, filtre de aer de mari dimensiuni, nailon pentru împachetat, o trusă specială folosită pentru măsurarea umidităţii, PH-ului şi temperaturii şi alte obiecte specifice activităţii de cultivare a plantelor de cannabis.

De asemenea, poliţiştii au ridicat 33 de kilograme de plante de cannabis, care au fost cultivate în 600 de ghivece.

"Prin rechizitoriul întocmit în cauză de către procurorii DIICOT Oradea s-a dispus trimiterea în judecată a celor şapte suspecţi, cinci dintre aceştia fiind trimişi în judecată în stare de arest preventiv", a mai spus inspectorul principal Alina Dinu.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă închisoarea de la 5 la 20 de ani.