După ce am asistat la o grămadă de campanii electorale am ajuns la concluzia că în cazul politicienilor cantitatea de inteligenţă rămâne constantă, deşi numărul lor creşte neîncetat.
Mai bine să ne amuzăm de gafele candidaţilor. Un senator şi doi deputaţi şi-au făcut pliante fără să ceară părerea consultanţilor. Nimic de zis, pliantele erau făţoase, pe hârtie de calitate, sloganurile erau, să zicem, suportabile, iar pozele, splendid retuşate, dădeau aspiranţilor aerul tineresc pe care l-au avut pe tabloul de absolvire de la liceu. Exista o singură hibă: "catindaţii" au uitat să-şi treacă numele, de parcă toată lumea era obligată să le ştie.
Alţii au făcut machete pentru presă dar, dintr-o regretabilă eroare, doi deputaţi din aceeaşi alianţă erau trecuţi pe acelaşi colegiu. Iar cum un adevărat politician trebuie să dea dovadă de consecvenţă, macheta greşită a fost trimisă mai multor ziare.
Un alt candidat, observând că trebuie să intre în spaţiul virtual, şi-a deschis blog. Iar sub poza făcută undeva în judeţ a postat un comentariu mobilizator: "Aici sunt în campanie, dar trebuie să intru înăuntru, că mă trage frigul la şale".
Un alt politician a pus în cutiile poştale fluturaşi în care prezintă patru probleme pe care vrea să le rezolve. Dar, citind, vezi că erau doar trei, a patra fiind probabil candidatul însuşi. Fix ca-n povestea cu cei patru apostoli, care erau doar trei: Luca şi Matei.
Un lucru e sigur: atât inteligenţa cât şi prostia în mediul politic sunt uniform distribuite, aşa că aproape nu mai contează cu cine votezi.