Orădeanul Florin Urs le-a cerut joi aleşilor locali, în plenul Consiliului Local, să nu îi exproprieze curtea casei pe care o deţine în strada Cucului.

"Mi se ia proprietatea"

Proprietarul casei reclamă că realizarea străpungerii pe care Primăria îşi propune să o facă pornind din strada Matei Corvin îl va bloca în casă.

"Mi se ia toată proprietatea, toată curtea casei. Dacă îl aduc la mine pe tatăl meu care este bătrân şi riscă să ajungă în scaun cu rotile nu o să am pe unde ieşi din casă", a reclamat orădeanul.

Bărbatul este cu atât mai supărat cu cât Primăria nu vrea să folosească alt coridor de expropriere. "Nu e vina noastră că s-a ajuns în această situaţie. Nu am făcut nimic. Strada pe care locuim este închisă de mai bine de 30 de ani, de la construcţia blocului IAS", a spus orădeanul.

Florin Urs le-a cerut consilierilor locali că, dacă tot aprobă exproprierea curţii sale, măcar să o facă pentru a înfiinţa un drum cu o singură bandă, nu cu două benzi, pentru a-i lăsa o parte din teren.

"Nu-mi lăsaţi loc de trotuar, nu-mi lăsaţi nimic. Cu lucrarea asta casa mea se devalorizează", a declarat orădeanul.

"Am deranja şi mai mulţi locatari"

În replică, primarul Ilie Bolojan le-a explicat consilierilor locali că amplasamentul în discuţie este situat în zona străzii Matei Corvin, lângă blocurile de după benzinăriile de pe partea dreaptă.

"Imediat lângă bloc este strada Cucului, care face parte din pachetul de străzi pe care le dorim reabilitate pentru ca în paralel cu extinderea drumului expres până în zona Real II să amenajăm căi de acces către acesta pornind din cartierul Episcopia", a spus edilul.

Bolojan şi-a susţinut propunerea în faţa aleşilor. "Avem două opţiuni: să păstrăm direcţia drumului sau să facem un viraj dreapta şi să trecem cu el prin faţa blocului, unde acesta va deranja şi mai mulţi locatari", a spus primarul.

În final, proiectul a fost aprobat cu votul exclusiv al reprezentanţilor PNL, în vreme ce opoziţia PSD-UDMR a votat împotrivă.

Primăria urmează să exproprieze mai multe terenuri din zonă pentru a putea moderniza străzile Cucului, Episcop Ion Alexi şi Ion Pop Reteganul acestea urmând să asigure accesul spre drumul expres al locuitorilorilor din cartierul Episcopia.