Abia adoptat, a şi fost contestat! Grupul PSD din Consiliul Local Oradea a contestat marţi la Prefectură, ca fiind nelegal, Regulamentul privind stimularea dezvoltării centrului istoric adoptat săptămâna trecută prin care Primăria interzice funcţionarea magazinelor second-hand, a caselor de amanet şi a cazinourilor pe pietonalul străzii Republicii.
"I-am cerut în scris prefectului Ioan Mihaiu să verifice cu atenţie înainte să acorde avizul de legalitate pe acestă Hotărâre de Consiliu Local, pentru că există anumite neconcordanţe legislative", a declarat consilierul local, Adrian Negrea.
De altfel, Negrea a anunţat încă din şedinţa de joia trecută a Consiliului Local că grupul PSD va sesiza Instituţia Prefectului cu privire la legalitatea regulamentului.
Potrivit reprezentanţilor PSD, regulamentul încalcă Legea concurenţei. "Potrivit legii, agenţii economici trebuie să beneficieze de tratament egal şi să nu fie discriminaţi prin hotărâri ale consiliilor locale. Agenţii economici care comercializează haine au acelaşi cod CAEN, indiferent că este vorba de haine noi sau second hand. Prin interdicţia de a mai funcţiona pe pietonalul străzii Republicii, cei din urmă sunt discriminaţi", a susţinut Negrea.
În plus, consilierii locali ai PSD au anexat documentului înaintat prefectului Ioan Mihaiu minuta încheiată în urma dezbaterii publice a regulamentului, împreună cu argumentele juridice şi propunerile avocaţilor societăţilor comerciale cu profil de jocuri de noroc.
Potrivit Legii administraţiei publice locale, "dispoziţiile primarului, hotărârile de consiliu local şi hotărârile consiliului judeţean sunt supuse controlului de legalitate a prefectului". Hotărârea atacată de prefect se suspendă automat.