PSD Bihor e blocat în zodia Connect-R. Eu vara nu dorm e imnul tovarăşilor, nu Deşteaptă-te, Române! Convoacă săptămânal câte o conferinţă de presă şi emit tot mai multe comunicate. Probabil, de când au conducere din Bistriţa, au normă. Treaba lor. 

Treaba tuturor e, însă, ce zic când deschid gura, mai ales când au ochii pe portofelele noastre. Ultima mărgică, ouată de consilierul local Adrian Madar, primar wannabe 2024-2028, e pretenţia ca Primăria să plătească 300 de tineri cu vârste de până în 30 de ani ca să se stabilească în Oradea. Mai exact, să le achite chiria: 400 lei de căciulă, 800 lei/cuplu, 1.000 lei/familie cu un copil (despre cele cu mai mulţi copii, nimic). Scopul ar fi ca Oradea să procure mai mulţi tineri cu studii superioare şi astfel "să stopeze declinul demografic al oraşului".

De ce, însă, doar 300 de tineri? De ce nu 10.000? Şi de ce nu până în 35 de ani, că asta-i vârsta până la care, sociologic, oamenii sunt tineri? Cine nu crede, să deschidă măcar Statutul PSD, care la art. 177 defineşte tinerii ca fiind persoanele între 18-35 ani? Şi de ce orădenii să nu le plătească nou-veniţilor sume mai mari?

Noua "idee" a PSD Bihor e o prostie populistă, din multe şi diverse motive. Unul ar fi că doar 300 de stranieri nu revigorează demografic oraşul şi nu întăresc forţa de muncă locală. Altul, că în Oradea oricum "emigrează" sute de români din alte zone ale ţării, inclusiv din feude cu primari PSD. Cine nu crede să chestioneze departamentele de HR ale companiilor orădene.

Eu suspectez că PSD-iştii ştiu bine că "propunerea" e o fantasmagorie, după cum sunt sigur că altceva ţintesc ei, de fapt. Şi anume să consolideze senzaţia, pe care tot ei o răspândesc, că Oradea ar fi un oraş indezirabil. Plus să arate că PSD "dă". 

Recentul recensământ a relevat că, raportat la cel anterior, din 2011, Oradea a pierdut 6,8% din populaţie. Totuşi, de pe locul 10 în ţară, a urcat pe 9, depăşind Ploieşti. Ştiţi cu cât s-a subţiat Clujul? Cu 13,25%. Timişoara cu 22%. Bucureşti cu 12,49%. INS avertizează, însă, că "analiza evoluţiei populaţiei municipiilor reşedinţe de judeţ trebuie să ia în calcul şi populaţia din comunele limitrofe", iar asta fiindcă populaţia prosperă din municipii şi-a permis, cu banii câştigaţi aici, să-şi cumpere case în suburbii. A rămas, aşadar, în metropole.

Dacă erau aşa grijulii PSD-iştii, găseau soluţii pentru prăbuşirea demografică din întreaga ţară, începând cu oraşele şi satele păstorite de ei. Şi nu vorbesc de cele din Teleorman (care a pierdut 56,57% din populaţie), ci de cele din Bihor, de pildă Nucet (-9%), Căpâlna (-22,9%), Derna (-24,4%).

Ca de multe ori, PSD-iştii "bibilesc" la simptome, ignorând cauzele. Iar cauzele golirii României ţin, majoritatea, de Guvern: ruralul şi urbanul mic nu au reţele edilitare, nu au locuri de muncă, nu au, pe scurt, cu ce să ţină oamenii locului. Iar cu pomeni nu mai pot fi ţinuţi. 

În rest, Madar & Co nu fac decât fix ce făcea Firea la Bucureşti, unde împărţea bani pentru ochelari, pelerinaje, fertilizări in vitro şi alte cele. Cu ce rezultate, ştim cu toţii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!