Noul Grindeanu, cel de după mazilire, şi-a spus prima frază memorabilă pe Facebook, mediul de comunicare despre care Dragnea susţinea în 2014 că a fost utilizat de americani pentru a-l pune pe Iohannis preşedinte în dauna "prietenului meu Victor Ponta" şi pe care PSD l-a demonizat anul acesta din pricina protestatarilor #rezist. "Tuturor membrilor acestui partid le spun: să nu vă fie frică să fiţi de partea bună!", şi-a îndemnat "Grindy" colegii înfricoşaţi de umbra marelui "Daddy".

Cum au răspuns PSD-iştii bihoreni? Ca surzii, în frunte cu preşedintele Ioan Mang. El însuşi ajuns şef de filială într-o perioadă când granzii partidului îşi înfigeau reciproc cuţite în spate după eşecul din 2004, la congresul din 2005 avea de ales între Adrian Năstase şi Mircea Geoană. Veteranii povestesc şi acum că, după ce votase cu Năstase, dar a aflat că a ieşit Geoană, Mang s-a grăbit să-l asigure pe noul lider de devotamentul său.

După câţiva ani, în campania prezidenţială din 2009, se lăuda nu doar scoţându-l pe Geoană la o pizza în Lotus cu Alexandru Mudura, ci şi că îşi primise şeful de partid la el acasă. Ceea ce nu l-a oprit ca la debarcarea "Prostănacului", în 2010, să-i întoarcă spatele pentru a-şi declara vasalitatea în faţa lui Ponta, pe care în 2015 l-a abandonat îmbrăţişându-l pe noul "prietenul meu, Liviu Dragnea".

Contactat de BIHOREANUL pentru a-şi declara poziţia în disputa dintre acesta şi Grindeanu, şeful PSD Bihor şi-a ţinut închis telefonul pentru presă toată ziua de miercuri, când a reuşit execuţia premierului. Abia a doua zi, după ce acesta s-a arătat singur la Palatul Victoria, Mang a răspuns cu un mesaj din "punctajul" aripii Dragnea, cerând demisia premierului pe motiv că "nu mai e din acelaşi film cu noi". După încă o zi, încurajat că alături de Grindeanu erau doar primarul de Iaşi şi Victor Ponta, a plusat: PSD trebuie să ia şi UDMR în viitorul Guvern, în care amicul Florian Bodog trebuia musai menţinut, chiar dacă picase la "evaluarea" partidului.

Reacţia lui Bodog a fost tot în linia predictibilă. Dacă în ziua CEx a răspuns la telefon, dar numai pentru a şopti că nu putea vorbi, a doua zi l-a închis şi el, intrând în silenzio stampa. Tot la fund s-a dat şi europarlamentarul Pavel Emilian, demonstrând că de colegul Cătălin Ivan îl desparte un munte de caracter. Miluţ a amuţit, aşteptând deznodământul războiului din Olimpul partidului.

În ultima zi a celei mai schizofrenice săptămâni din istoria post-decembristă a partidului, PSD s-a "întărit", bomboană portocalie pe colivă roşie, cu încă un personaj de aceeaşi factură - Cristian Puşcaş, fost consilier local PDL, neintegrat în PNL, fost, pentru scurtă vreme, şef local peste PMP-ul lui Băsescu. Nici că se putea să-şi aleagă, pentru a-şi dezvălui proaspetele convingeri "social-democrate", o altă zodie mai potrivită decât cea a trădării.