După trei ani de la momentul care l-a făcut celebru în politica europeană şi naţională, trimiţând colegilor din Parlamentul European o scrisoare prin care le cerea să se opună numirii fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi la conducerea Parchetului European, pesedistul bihorean Emilian Pavel a devenit subprefect al judeţului Bihor. "Jur să respect Constituţia şi legile ţării", a rostit acesta solemn în faţa unei asistenţe de pandemie, restrânsă.

Familia şi Mang

Numit miercuri seară prin Hotărârea de Guvern nr.12/2022 în poziţia de subprefect al judeţului Bihor rămasă vacantă prin plecarea USR-istului Dan Palaghianu în toamna anului trecut, Emilian Pavel s-a prezentat la Prefectură, pentru a depune jurământul, însoţit de părinţi - tatăl fost şef la Direcţia Agricolă şi la APIA, mama fostă contabilă șefă a colegiilor Mihai Eminescu și Emanuil Gojdu - şi de soţie.

Aceştia au fost primii ajunşi în sala mare a Prefecturii, pentru ceremonia transmisă prin videoconferinţă şi în cadrul căreia, în faţa ministrului de Interne, Lucian Bode, aveau să depună jurământul mai mulţi prefecţi şi subprefecţi numiţi ca urmare a aranjamentelor dintre cele trei partide aflate la guvernare, adică PSD, PNL şi UDMR.

După câteva minute, la Prefectură a ajuns şi şeful de partid al proaspătului subprefect, Ioan Mang, liderul PSD Bihor ocupând un loc la masa prezidiului, alături de secretarul Prefecturii, Fenesi Tibor, de prefectul Dumitru Ţiplea şi de subprefectul UDMR Bothazi Nandor.

În faţa unei asistenţe formate exclusiv din doi angajaţi ai Serviciului de Transmisiuni Speciale care au asigurat tehnic videoconferinţa şi de trei salariaţi ai Prefecturii, Emilian Pavel a rostit jurământul pe un ton solemn şi fără nicio poticneală: "Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună credinţă tot ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor judeţului Bihor. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".

Fără discurs, dar cu trecut greu

După încheierea ceremoniei în cadrul căreia au depus jurământul toţii prefecţii şi subprefecţii numiţi cu o seară înainte, Emilian Pavel a evitat să facă declaraţii, amânându-le pentru "altădată".

Prin urmare, curiozitatea cetăţenilor rămâne să fie satisfăcută în privinţa convingerilor şi intenţiilor noului subprefect, care şi-a câştigat notorietatea în urmă cu trei ani când, ca europarlamentar, s-a remarcat prin campania anti-Kovesi în perioada în care fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi candida la şefia Parchetului European.

În februarie 2019, Pavel le-a trimis eurodeputaţilor o scrisoare în care a afirmat că aceasta era investigată în ţară "în nu mai puţin de 18 dosare penale", arătând că "acuzaţiile care îi sunt aduse merg de la intimidarea judecătorilor, procurorilor, martorilor, avocaţilor până la obţinerea de denunţuri forţate, fabricarea de jumătăţi de adevăruri şi fapte şi chiar şi corupţie".

De asemenea, Pavel afirma că "numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef european reprezintă un adevărat pericol ca ea va folosi din nou metodele abuzive la nivel european" şi că "în ultimii ani doamna Kovesi şi-a fabricat o inteligentă campanie media, care a inclus, pe de o parte, amânarea trimiterii în judecată pentru acuzaţii de corupţie a celor care o promovau (şi care s-au dovedit a fi vinovaţi, fiind condamnaţi de instanţe după plecarea ei de la DNA), cât şi formularea de acuzaţii false împotriva celor care nu au sprijinit-o (şi care, recent, s-au dovedit a fi nevinovaţi)".