Navitate marca Mang

"Felicit colegii din PDL Bihor că nu au dat în mintea colegilor lor din alte judeţe", spunea vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, cu referire la ceea ce numea "aşa-zisa campanie de informare despre aşa-zisa grevă de lux a parlamentarilor Opoziţiei", prin care reprezentanţii USL erau catalogaţi drept "chiulangii" fiindcă nu participă la lucrările Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Cu numai o oră după gestul de curtoazie (altfel extrem de naiv) al lui Mang, PDL-iştii anunţau, însă, că împart în tot judeţul fluturaşi şi afişe care îi prezintă pe liderii Opoziţiei - Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin - stând pe spinarea unui muncitor care lucrează la un strung.

Uite cine vorbeşte!

Luni, Mang a revenit pentru a taxa, într-o nouă conferinţă de presă, gestul PDL-iştilor bihoreni, arătând că omologul său, deputatul Ştefan Seremi, "este plătit din banii contribuabililor, chiuleşte şi trăieşte din banii acestora fără să facă nimic".

Ca dovadă, Mang a prezentat fişa deputatului Seremi, postată chiar pe site-ul Camerei, potrivit căruia, din 2008 până în prezent, liderul PDL Bihor a avut o singură luare de cuvânt (când a depus jurământul!), şi doar două întrebări şi interpelări.

În contrast, preşedintele PSD Bihor şi-a prezentat şi propria fişă, de pe site-ul Senatului, documentul atestând că din 2008 "chiulangiul Mang" - cum s-a exprimat el - a avut 93 luări de cuvânt în plenul camerei superioare a Parlamentului, 48 de declaraţii politice, 38 de întrebări, 31 de interpelări adresate miniştrilor şi 6 adresate premierului, plus 27 de iniţiative legislative.

Protestul, contra furtului

De asemenea, liderul PSD Bihor a mai explicat încă o dată motivul pentru care Opoziţia nu mai doreşte să participe la şedinţele Parlamentului.

"Nu se mai poate lucra în Parlament de când acesta a fost transformat într-o anexă a Guvernului, iar noi nu mai vrem să asigurăm Puterii cvorumul pentru ca aceasta să-şi treacă legile ca până acum. Ţara nu se află în starea de acum din cauza Opoziţiei şi nu rămâne în această stare pentru că Opoziţia protestează, ci pentru că ei (n.r. - PDL) guvernează aşa cum o fac. Prin protestul nostru, vrem să aducem PDL-ul la normalitate, la negocieri şi la dezbaterea proiectelor de legi", a spus Mang.

El a mai adăugat că "i-aş îndemna pe parlamentarii PDL să muncească", amintind că de fiecare dată când s-au supus la vot moţiunile de cenzură deputaţii şi senatorii PDL nu au fost lăsaţi de liderii partidului nici măcar să voteze, de teamă să nu cumva să o facă împotriva Guvernelor Boc.

Patru condiţii

Mang a amintit, în fine, că, în loc să condamne protestul Opoziţiei, Puterea ar trebui să se întrebe ce anume a provocat acest protest, reiterând că USL este dispusă să revină în Parlament dacă PDL respectă patru condiţii principale: Guvernul să nu-şi mai asume răspunderea pentru adoptarea legilor, deoarece acesta este un atribut al Parlamentului, oberta Anastase) "care au furat la vot în Parlament", să abroge modificarea regulamentelor Senatului şi Camerei care permit ca un partid care nu a fost votat de nici măcar un singur cetăţean (UNPR) să fie reprezentat în Parlament şi să adopte un comportament normal şi democratic, permiţând dezbaterea în Parlament a proiectelor legislative.