Purtătorul de cuvânt al PSD Bihor, Adrian Madar, acuză "utilizarea de către Guvernul Orban a pârghiilor de putere exclusiv în beneficiul primarilor PNL". În Bihor, spune Madar, 78% din sumele alocate vineri, printr-o Hotărâre de Guvern, pentru echilibrarea bugetelor locale, au ca beneficiari localităţi cu primari liberali şi doar 0,7% comune cu edili PSD. "Nu poţi să conduci o ţară la modul dezechilibrat", afirmă PSD-istul, care îl învinuieşte de această împărţire şi pe preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan.

Adrian Madar a prezentat luni, într-o conferinţă de presă, cifrele Hotărârii de Guvern 1100/2020, adoptată vineri, prin care s-au suplimentat sumele acordate administraţiilor publice locale pentru echilibrarea bugetelor primăriilor şi consiliilor judeţene, acuzând "modul surprinzător în care Guvernul înţelege să susţină comunităţile locale".

Concret, a spus Madar, pentru echilibrarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale din Bihor, Guvernul a suplimentat sumele alocate cu 44,7 milioane lei, din care 34,8 milioane lei, adică 78%, vor merge către localităţile cu primari PNL, o altă sumă de 9,1 milioane lei, adică 20%, către cele cu edili UDMR, şi "mai puţin de 1%", mai precis 0,7%, pentru cele conduse de primari PSD.

"Doar Marghita, care are un primar independent, are o alocare mai mare decât cele pentru toţi primarii PSD", a afirmat Madar, specificând că aceştia au primit în total 350.000 lei, pe când Marghita 400.000 lei, ceea ce înseamnă "o părtinire în alocarea fondurilor".

"Care au fost criteriile în alocarea acestor bani?", s-a întrebat retoric purtătorul de cuvânt al PSD Bihor, tot el răspunzând că "deducţia logică este că HG 1100/2020 n-a fost altceva decât un instrument de răsplătire sau sancţionare a primarilor care şi-au făcut sau nu şi-au făcut treaba din punctul de vedere al PNL", deoarece pe primele locuri, după mărimea sumelor, beneficiari vor fi Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Oradea şi Primăria Rieni, comună "unde primarul a reuşit să menţină peste 50% pentru PNL", iar pe ultimul loc, cu cea mai mică sumă, este Primăria Avram Iancu, o comună condusă tot de un liberal, dar unde "alegerile au fost câştigate de PSD".

Pe de altă parte, Madar a afirmat că deşi în trecut, când PSD avea guvernarea, "primarii PSD au vrut să vină toţi banii" la ei, nu s-a procedat în acelaşi fel, ci "echilibrat", invocând Hotărârea de Guvern similară dată de Guvernul Dăncilă anul trecut, HG 752/2019, care aloca în Bihor 53,22% din sume pentru 21 dintre cei 49 primari ai PNL şi doar 20,56% pentru 12 din cei 28 primari ai PSD.

Purtătorul de cuvânt al PSD Bihor a afirmat că "lista primarilor beneficiari din Bihor n-a putut să ajungă la Bucureşti întâmplător, a fost o viză fie din partea Prefecturii, fie din partea Consiliului Judeţean Bihor", amintind în context că şeful CJ Bihor, Ilie Bolojan, a promis că pe viitor "alocările se vor face indiferent de coloratura primarilor din judeţ".

"Nu poţi să conduci o ţară la modul dezechilibrat, e un gen de politică care dovedeşte o putere autocratică, care decide fără să ţină cont de reguli, decât de propriile interese şi de propriul electorat", a conchis Madar.