C.S Basti Box Salonta a participat în perioada 18-22 mai la turneul internaţional de box din Germania, din localitatea Villingen – Schweinningen, unde a deplasat trei sportivi, pe Anamaria Juhas  (la categoria - 54 kg), Lara Nagy  (- 42 kg) şi Adelin Bulboacă (– 60 kg).

"A fost prima participare a clubului nostru de box la această competiţie şi am avut onoarea să reprezentăm România la acest turneu", a declarat Sebastian Silaghi, preşedintele clubului salontan.

În total, în concurs au fost înscrişi 300 de sportivi, din ţări precum: Irlanda, Italia, Polonia, Croaţia, Cehia, Elveţia, Franţa, Rusia, Kazahstan, România şi ţara gazdă, Germania. Timp de patru zile, pe două ringuri concomitent s-a boxat, începând de dimineaţa, de la ora 11 până seara la ora 19.

"Prestaţia pugiliştilor români a fost, spunem noi, una foarte bună. Adelin Bulboacă a ajuns până în semifinale, unde a boxat cu un neamţ, obţinând locul III", a precizat Sebastian Silaghi. De asemenea, Lara Nagy şi Anamaria Iuhas au ajuns ambele în finala turneului, unde "au boxat excepţional". Lara a obţinut locul II, boxând în finala cu Rotten Charlotte din Germania, iar "la finalul meciului antrenorul regiunii Bayern, Joerg Schwiperih i-a spus Larei că este foarte impresionat de această fetiţă de doar 10 ani, de modul în care a luptat din punct de vedere tehnic dominând adversara cu lupta din lateral şi lovituri la corp şi a rugat-o să continue acest sport nobil, boxul", după cum afirmă preşedintele clubului Basti Box.

Anamaria Juhas, care este şi deţinătoarea locului I la nivel naţional, la categoria 54 kg, şi-a dovedit valoarea şi aici, în finală impunându-se prin TKO în repriza a doua împotriva sportivei Pogrzebska Dominika din Polonia.       

Antrenorii care au însoţit cei trei sportivi la acest concurs din Germania au fost Ioan Duma şi Sebastian Silaghi.

Într-o altă ordine de idei, sportivul Bogdan Maliţa la categoria 44,5 kg, tot de la C.S. Basti Box Salonta, participă în aceste zile la Zalău, la întrecerile Cupei României pentru cadeţi, însoţit de antrenorul Teodor Silaghi, iar sâmbătă, clubul salontan organizează Gala de Box "Cupa Zilele oraşului Salonta", o gală ajunsă la ediţia a III-a. Aceasta este programată cu începere de la ora 11, pe scena din Piaţa Agroalimentară din Salonta.