Cu mâna de manager ia bani din conturile spitalului public şi îi dă spitalului privat pentru servicii comandate păgubos. Apoi, cu cealaltă mână, încasează alţi bani, de la spitalul privat, prestându-i servicii în nume şi în beneficiu personal. Aceasta e schema prin care managerul Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea, doctorul Ovidiu Laurean Pop, se află în incompatibilitate şi în conflict de interese încă de la instalarea sa în funcţie, din 2010.

Poate că şi acum dubla sa ipostază, de plătitor şi de încasator, ar fi rămas neştiută dacă strâmtorarea financiară prin care trece Municipalul nu ar fi iscat discuţii aprinse în Consiliul de Administraţie al spitalului. Nu de alta, dar în timp ce a propus reducerea sporurilor angajaţilor acestuia, managerul nici nu se gândeşte să oprească robinetul prin care fondurile publice se scurg către spitalul privat de la care ia bani ca persoană fizică.

Băiat de perspectivă

Cotat ca fiind unul dintre, dacă nu chiar cel mai bun anatomopatolog din Oradea, dr. Ovidiu Pop şi-a început cariera cu peste 15 ani în urmă la Spitalul Judeţean. Fostul viceprimar Gheorghe Carp l-a remarcat şi l-a propus pe funcţia de manager al Spitalului Municipal în 2010, când aproape toate unităţile spitaliceşti din oraş au fost transferate din subordinea Ministerului Sănătăţii în grija Consiliului Local.

Cu asemenea recomandare, în luna decembrie a acelui an, primarul Ilie Bolojan i-a semnat numirea, iar apoi, ca unic candidat, dr. Pop a bifat şi formalitatea câştigării concursului pentru ocuparea postului de manager pe un mandat de trei ani. Ceea ce n-au avut în vedere cei doi, Bolojan şi Carp, a fost însă că Pop era unul dintre "clienţii" spitalului privat Pelican, căruia spitalele publice se ambiţionau acum să-i facă concurenţă.

Colaborator "uituc"

Pop lucra şi la Pelican încă de când era simplu medic la Judeţean. Doar că, în 2010, proaspăt numitul manager a "omis" să rezilieze contractul de prestări servicii medicale pe care, ca persoană fizică autorizată, îl avea cu Spitalul Pelican, şi pentru care doar în acel an încasase, potrivit propriei declaraţii de avere, postată pe site-ul Municipalului, frumoasa sumă de 64.198 lei. După lege, corect ar fi fost ca odată cu numirea în fruntea spitalului public Pop să fi încetat orice relaţie cu spitalul privat, mai ales că între cele două unităţi au fost încheiate, inclusiv sub semnătura sa, şi relaţii comerciale.

În loc să facă acest lucru, şi-a continuat colaborarea cu Spitalul Pelican şi în 2011, când a prestat unităţii private servicii de anatomopatolog pentru care a fost plătit cu alţi 39.600 lei. Contractul a continuat şi în 2012 când, tot potrivit propriei declaraţii, managerul Municipalului a primit de la Pelican 24.252 lei. Toate astea i-au rotunjit salariul de manager de peste 70.000 lei anual şi pe cel de cadru didactic la Facultatea de Medicină şi Farmacie, de unde a luat anual câte 17.000 şi 22.000 lei.

Eu centrez, eu dau cu capul

Prin dubla sa ipostază, de conducător al unui spital public şi de colaborator al unui spital privat concurent, Pop a încălcat însă Legea Sănătăţii, care la articolul 180 prevede că funcţia de manager persoană fizică al unei unităţi sanitare din sistemul public este incompatibilă cu "exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate, indemnizate sau neindemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică", precum şi cu "exercitarea unei activităţi sau a unei funcţii de membru în structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti".

Tot Legea 95/2006 stipulează că "dacă managerul selectat prin concurs se află în situaţia de incompatibilitate, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate în termen de 30 de zile". Ceea ce, încă o dată, Pop nu a făcut, chiar dacă "exercită o altă activitate", de medic, pentru "altă unitate spitalicească".

Pe interese

Şeful Municipalului nu s-a aflat doar în incompatibilitate ci s-a pus şi în conflict de interese. Mai exact, cu doi ani în urmă, a semnat în numele spitalului public şi în beneficiul celui privat un contract de prestări servicii inutil şi păgubos.

Despre ce este vorba? După fuziunea dintre Municipal şi fostele spitale de Pneumofiziologie, Infecţioase şi Obstetrică-Ginecologie (devenite simple secţii), cum acestea aveau nevoie de servicii de analiză de laborator şi pe timpul nopţii, Pop a luat decizia, altminteri corectă, ca acestea să fie asigurate la sediul principal, din strada Coposu, pentru a nu da bani pe patru laboratoare, ci pe unul singur. Numai că pentru transportarea probelor de sânge recoltate între orele 22.00-06.00 la cele trei secţii a contractat serviciile Spitalului Pelican. Concret, o maşină de la Pelican mergea noaptea la Maternitate şi la TBC, de unde lua probele cu o banală cutie frigorifică şi le ducea la Municipal, unde erau analizate. Asta în schimbul a 130.000 lei pe an!

Dat fiind că Municipalul are şi maşini, şi şoferi angajaţi, Consiliul de Administraţie i-a cerut încă de anul trecut rezilierea contractului cu Pelican, ceea ce Pop nu a făcut. "Încă de anul trecut i-am cerut domnului manager să reducă unele cheltuieli pe care le considerăm necorespunzătoare, printre care şi cele pentru transportarea prin Pelican a probelor de sânge pe timp de noapte. S-a angajat să facă o analiză, dar nici în acest an nu a întreprins vreo măsură de conformare", confirmă unul dintre membrii CA, dr. Foldes Adalbert. La fel spune şi celălalt reprezentant al Consiliului Local în CA, economistul Dacian Foncea, dar mai aspru: "Domnul manager Pop risipeşte efectiv banul public pentru servicii care nu sunt în beneficiul spitalului, pacienţilor şi personalului".

Agăţat de-un cuvânt

Cum se apără dr. Pop? "Am analizat cu juriştii Legea Sănătăţii şi am concluzionat că nu sunt incompatibil. În lege scrie că funcţia de manager la spitalul public e incompatibilă cu altă funcţie la alt spital, dar la Pelican eu nu am nicio funcţie, ci doar un contract de prestări servicii", spune el, subliniind: "cuvântul-cheie este cuvântul funcţie, şi cum nu exercit la Pelican vreo funcţie, ci doar prestez servicii, nu sunt în culpă". De altfel, zice Pop, anul acesta, "ca să nu mai fie "discuţii", a renunţat la contractul personal cu Pelican, precizând că l-a încheiat doar ca să nu-şi iasă din mână, ca medic. "La momentul numirii ca manager la Municipal eram medic la Judeţean. Nu puteam să nu-mi exersez profesia, şi de aceea am lucrat la Pelican, până anul acesta, când am găsit o posibilitate să lucrez ca anatomopatolog, fără plată, pentru Municipal", spune Pop.

Şi cu privire la conflictul de interese e la fel de categoric, susţinând că a plătit serviciile de transport ale Pelicanului doar pentru că a vrut să facă economii la Municipal: "Nu puteam nici să ţin patru laboratoare deschise noaptea, nici să angajez noi şoferi, fiindcă în sistemul public angajările au fost blocate. Am făcut selecţie de oferte, s-au prezentat două firme, iar contractul l-a câştigat Pelican pentru că avea preţuri mai mici". Aparent corect, însă dacă chiar era măcinat de grija de a face economii putea pune unul dintre şoferii spitalului să lucreze noaptea, scutind astfel Municipalului de cheltuirea, timp de trei ani, a peste 100.000 lei.

Cu dus-întors

Deşi se "acoperă" cu Legea Sănătăţii, Pop este, totuşi, culpabil din perspectiva Legii 161/2003, privind măsurile pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, pentru prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Aceasta defineşte conflictul de interese ca fiind "situaţia  în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin", precum şi "situaţia în care interesele sale patrimoniale personale pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice".

Or, cine să creadă că managerul Pop nu a plătit Pelicanului bani publici tocmai pentru ca spitalul privat să aibă din ce plăti, la rându-i, serviciile lui Pop? Aşa că e datoria tuturor autorităţilor să elucideze cât şi cum a profitat de poziţia sa de manager la Municipal. A municipalităţii, a Agenţiei Naţionale de Integritate, dacă nu cumva şi a procurorilor anticorupţie...


DUBLĂ MĂSURĂ
Darnic cu Pelican, zgârcit cu angajaţii

05 dacian foncea.jpgDeşi declaraţiile de avere ce relevă conflictul de interese în care s-a aflat ca manager al unui spital public şi colaborator al unui spital privat concurent au fost postate pe site-ul Spitalului Municipal, situaţia lui Pop a atras atenţia unuia dintre membrii Consiliului de Administraţie, Dacian Foncea (foto), abia în urmă cu două săptămâni, aproape din întâmplare.

Prilejul a fost o şedinţă a CA desfăşurată pe 11 octombrie în care, dat fiind că Municipalul are un deficit de 2,8 milioane lei între venituri şi cheltuieli, managerul Ovidiu Pop şi directorul financiar-contabil Anca Brad au propus ca măsură de echilibrare bugetară reducerea sporurilor medicilor, asistentelor şi infirmierelor de la trei secţii (în cazul celor de la TBC şi de la Anatomopatologie tăierea fiind de la 85% la 50% din salariul de bază, iar în cazul celor de la Infecţioase HIV-SIDA de la 50% la 25% din salariul de bază). "Consider că domnul doctor Pop a practicat, elegant spus, un management defectuos, fiindcă nu este normal să tai din veniturile angajaţilor şi în acelaşi timp să risipeşti bani publici dându-i unui spital privat de la care a realizat venituri ca persoană fizică", spune Foncea.