Conducerea Poliției Bihor a avut o nouă reacție după ce BIHOREANUL a relatat cazul unui localnic din Aușeu care a fost încătușat de un echipaj de poliție condus de șeful de Post din comună după un apel la 112 pentru a reclama transporturi nelegale de balast.
IPJ Bihor a transmis marți, prin purtătorul de cuvânt, că în paralel cu ancheta internă dispusă în cadrul instituției a deschis un dosar penal în urma plângerii victimei brutalității polițiștilor.
Aroganți și provocatori
BIHOREANUL a dezvăluit că la 22 februarie un localnic din satul Cacuciu Vechi, Cosmin Săteanu, a sunat la 112 pentru a sesiza transporturi dubioase de balast și a cere verificarea documentelor acestora, însă, după circa o jumătate de oră, la el acasă a descins un echipaj condus de șeful de Post din comuna Aușeu, agentul-șef adjunct Florin Ianc, însoțit de un agent și un elev la școala de agenți de poliție.
Așa cum arată imaginile publicate de BIHOREANUL, încă din prima clipă șeful de post din Aușeu s-a „legat” de Săteanu, reproșându-i parcarea propriei mașini în fața casei personale, după care, fără a manifesta nicio intenție de a discuta despre faptele reclamate, i-a cerut să se legitimeze, deși îl cunoștea, iar în final, cu toate că bărbatul și-a prezentat actul de identitate, împreună cu ceilalți doi polițiști, l-a amendat și încătușat.
Bărbatul, care a filmat interacțiunea cu polițiștii, a afirmat că aceștia au fost provocatori, la un moment dat șeful de Post călcându-l pe picior, pentru a-i determina o reacție reflexă de apărare care să justifice, ulterior, punerea lui la pământ și încătușarea, însoțită de mai multe lovituri aplicate cu picioarele și genunchii.
Dosar pentru „purtare abuzivă”
Pe marginea acestui caz, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisarul-șef Alina Fărcuța, a comunicat marți că șeful instituției, chestorul Alin Haniș, a luat act de cazul prezentat de BIHOREANUL și a dispus mai multe măsuri.
„La 28 februarie, în urma sesizării unui jurnalist cu privire la modul de intervenție la o sesizare primită prin 112, șeful IPJ Bihor a dispus de îndată efectuarea de verificări prin Biroul de Control Intern, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale în consecință”, arată reprezentantul Poliției, fără a aminti, însă, că prima reacție a conducerii Poliției a fost să afirme că aspectele sesizate de Săteanu nu s-ar fi confirmat, iar acesta ar fi fost recalcitrant și violent, fizic și verbal, cu polițiștii - aspecte neadevărate.
Luni, odată cu apariția articolului în BIHOREANUL, cuprinzând mai multe detalii, și cu depunerea unei plângeri de către cetățeanul abuzat, Poliția Bihor și-a schimbat atitudinea și a deschis un dosar penal privind infracțiunea de purtare abuzivă.
„La data de 4 martie, ca urmare a unei sesizări primite de IPJ prin poșta electronică de la bărbatul de 55 de ani din localitatea Cacuciu Vechi, a fost întocmit un dosar penal în cadrul căruia sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de purtare abuzivă, urmând a fi înaintat spre competentă cercetare și soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd”, informează purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Vezi mai jos prima reacție a IPJ Bihor, în care victima era catalogată ca recalcitrantă, violentă și era acuzată că ar fi refuzat legitimarea: