Potrivit celei mai recente informări privind măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19 în Bihor, transmise de prefectul Dumitru Ţiplea, de marţi dimineaţa până miercuri dimineaţa, poliţiştii din judeţ au verificat dacă bihorenii respectă regulile pe perioada stării de alertă şi au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.500 lei. 

Apel la respectarea regulilor

În primele zile de după declararea stării de alertă, sub coordonarea prefectului, poliţiştii şi jandarmii au făcut mai multe acţiuni de informare şi avertizare a cetățenilor privind noile reguli pe care trebuie să le respecte. În prima fază, deci, nu au fost aplicate amenzi.

"Prefectul judeţului Bihor, Dumitru Ţiplea, face un apel către bihoreni să respecte normele de igienă şi distanţare socială impuse de starea de alertă. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ţine sub control răspândirea epidemiei", se arată în informarea transmisă miercuri de Prefectură. 

Una dintre cele mai importante măsuri dispuse pe perioada stării de alertă în România este purtarea măştii, care să acopere nasul şi gura, în spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise. 

De asemenea, românii nu pot părăsi localităţile de domiciliu decât în anumite scopuri şi folosindu-se de declaraţii pe proprie răspundere. Totodată, în interiorul localităţilor este interzisă circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

1.600 de bihoreni în izolare

Pe de altă parte, în intervalul 26 mai, ora 08.00 – 27 mai, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din judeţul Bihor cu responsabilităţi pe linia combaterii răspândirii infecţiei cu Covid-19 au desfăşurat o serie de activităţi specifice.

Concret, poliţiştii bihoreni au verificat 1601 persoane aflate în izolare la domiciliu. În aceste misiuni au fost implicate 329 cadre ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) şi ale Poliţiei Locale.

Jandarmii bihoreni au asigurat măsuri de pază şi protecţie la nivelul a 2 centre de carantină active. În misiunile desfăşurate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor au fost implicate 28 de cadre, din care 20 în patrule mixte pentru asigurarea ordinii publice în vama Borş şi pentru verificări la domiciliu ale persoanelor aflate în izolare.

Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" Bihor au efectuat misiuni de asigurare la corturile amplasate în proximitatea Hotelului Iris, unde sunt preluate persoanele care intră pe jos în ţară, urmând a fi transportate spre localităţile de domiciliu/rezidenţă. De asemenea, cadrele ISU "Crişana" au efectuat o misiune de decontaminare. 

ISU Crişana asigură suportul operaţional şi fluxul informaţional la nivelul Centrului Judeţean de Comandă şi Coordonare a Intervenţiei (CJCCI), precum şi transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În aceste misiuni au fost implicate 19 cadre.