Popularul poliţist Marian Godina consemna pe Facebook absurdul protestelor din puşcăriile patriei, cu deţinuţi cocoţaţi pe acoperişuri şi incendiind celule, strigând gardienilor "Hoţii! Hoţii". După ce o mulţime de politicieni şi cele mai rău famate televiziuni de "ştiri" - două cu patronii deja în puşcării, iar una cu mogulul pe cale să intre - au pledat în favoarea lor, poliţistul a pronosticat că n-ar fi exclus ca "îmbunătăţirea condiţiilor de cazare" să-i facă pe locatari să scandeze, curând, refrenul "Noi de-aicea nu plecăăăm, nu plecăăm acasăăă!".
În lipsă de probe, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei s-au ferit să acuze regizarea protestelor, deşi orice telespectator a putut vedea cum de o lună încoace televiziunile fac "atmosferă" căinându-i pe infractori, după cum, de asemenea, orice ins dotat cu memorie îşi poate aminti cum fac lobby politicienii PSD şi PMP pentru amnistie de când la "beciul domnesc" au ajuns barosani ca Năstase, Voiculescu, Udrea şi alţii.
Avem şi în Bihor un parlamentar care s-a arătat grijuliu cu soarta deţinuţilor, senatorul UDMR Rozalia Biro. Mai în glumă, mai în serios, un coleg zice că preocuparea şefei Comisiei pentru Drepturile Omului din Senat s-a născut abia de când personajul care a lansat-o în afaceri şi în politică, preşedintele UDMR Bihor, Alexandru Kiss, a ajuns în pragul puşcăriei, pentru şpăgile de milioane de euro încasate din "combinaţii" precum construirea gropii de gunoi şi a cartierului Luceafărul, sau aprovizionarea CET-ului cu cărbune din Ungaria la suprapreţ.
Faptul că politicienii au devenit sensibili la drepturile omului-infractor în timp ce la drepturile omului-muncitor continuă să rămână indiferenţi este revoltător. Nu mă impresionează mai mult soarta unui om care a ucis sau a furat şi care acum se plictiseşte între cei patru pereţi, se plânge că are apă caldă de numai trei ori pe săptămână şi că nu-i place mâncarea, decât a unuia care se trezeşte în zori, se spală cu apă rece, sare peste micul dejun, munceşte toată ziua şi se întoarce între ai săi frânt, adesea după asfinţit. Eu cunosc, ce ironie, chiar un gardian de la Penitenciarul Oradea în această situaţie!
Nu zic că deţinuţii trebuie torturaţi - nici nu sunt! - dar cred că a ne alătura corului bocitoarelor lor ar fi o ipocrizie la fel de periculoasă precum cazarea teroriştilor în propriul cămin. Chiar s-a ajuns să plângă cei jefuiţi de mila tâlharilor? Dacă deţinuţii îşi dau foc la saltele, n-au decât să doarmă pe patul gol, dacă îşi ard hainele să umble goi, iar dacă refuză hrana vă asigur că o să le treacă la prima chiorăială a maţelor.
Condiţiile din penitenciare nu au fost niciodată perfecte, nicăieri. Dar dacă politicienii tot sunt îngrijoraţi, să spargă mai puţini bani prin Monaco şi să investească în puşcării private. Mai simplu ar fi, totuşi, zic eu, să nu mai fure. Dar oare se pot abţine?
Citiţi pe această temă şi articolul Viaţă la pârnaie: Cum trăiesc deţinuţii în Penitenciarul Oradea (FOTO)