Putea să se lase cu victime! Un copac prăbuşit miercuri, în jurul orei 15:30 a distrus un autovehicul Skoda Superb parcat pe strada Iuliu Maniu în dreptul numărului 56.

Au cerut Primăriei să-l taie

"Tocmai trecusem pe acolo. Cred că eram la doar câţiva metri când am auzit că se prăbuşeşte ceva în spate. M-am oprit, m-am dat jos de la volan şi nu-mi venea să cred. Un copac căzuse pe Skoda parcată pe marginea drumului. Dacă era o maşină în mers precis s-ar fi lăsat cu victime", a povestit BIHOREANULUI unul din martorii la accident..

Şoferul este cu atât mai revoltat cu cât locuitorii zonei spun că au cerut municipalităţii tăierea copacului pe considerentul că era putred pe dinăuntru şi punea în pericol viaţa trecătorilor.

"Când au auzit bubuitura oamenii au început să iasă din case. Unul dintre vecini spunea că după ploaia de ieri a cerut Primăriei să taie copacul, înainte să cadă pe cineva. Cei care au venit la faţa locului au spus că atâta vreme cât copacul e verde nu se taie", a povestit orădeanul.

"Nu am avut cunoştinţă"

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, arborele prăbuşit pe strada Iuliu Maniu nu figura în evidenţe ca prezentând risc de prăbuşire. "Anul acesta au avut loc tăieri de arbori care prezentau pericol de prăbuşire, dar pe strada Iuliu Maniu s-au făcut doar toaletări pentru că nu am avut cunoştinţă că ar exista arbori bolnavi", a declarat purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Anca Grama.

Conducerea Primăriei urmează să verifice în zilele următoare dacă locuitorii zonei au solicitat într-adevăr tăierea arborelui care s-a prăbuşit pe maşină, caz în care responsabilitatea incidentului îi aparţine.

Municipalitatea are încheiat contract cu firma Elecbrans pentru doborârea arborilor cu risc de prăbuşire de pe raza municipiului şi depozitarea materialului lemnos rezultat în depozitul din strada Moliere.