Beiuşenii care în ultimele două săptămâni au vrut să se plimbe pe promenada din centrul oraşului, pe marginea Văii Nimăieşti, au avut parte de o imagine care le-a întors stomacurile pe dos.

Nu atât din pricina numeroaselor PET-uri şi zdrenţe care se rostogolesc prin apă, chestiune deja obişnuită în zonă, cât a mirosului pestilenţial generat de fecale, a leşurilor de păsări şi a sute de peşti ce pluteau cu burta-n sus în râu.

Animalele au fiert de vii, de-a dreptul, după cum a aflat Bihorel, după ce o cantitate uriaşă de apă termală clocotită manevrată de operatorul Transgex a ajuns, prin conductele de apă pluvială, direct în râu, care s-a transformat astfel într-o uriaşă "ciorbă" de peşte, puţind îngrozitor din cauza deşeurilor fecaloide vărsate tot în râu prin reţeaua de canalizare a oraşului.

Cine sunt vinovaţii rămâne să stabilească specialiştii Gărzii de Mediu şi cei ai Apelor Române, care în zilele următoare vor începe verificări în zonă.

Până atunci, reprezentanţii ABA Crişuri s-au pus pe adunat peşti şi păsări moarte, ca să ducă hoiturile la incinerat. Cât priveşte "rahaţii", i-a dus apa, lăsând în urmă doar duhoarea...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!