După ce anul trecut s-a jucat un singur meci în Liga a IV-a şi o etapă în Liga a V-a, pandemia de Covid şi măsurile impuse de autorităţi blocând apoi întreaga activitate a fotbalului amator şi juvenil, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor vine acum cu o oază de speranţă.

În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Radu Bitea a declarat că există posibilitatea ca în 2021 să se joace fotbal totuşi în ligile judeţene, precum şi în campionatele de juniori.

"Este o senzaţie de frustrare când nu depinde de tine activitatea ta. Ştiţi foarte bine că activitatea AJF-urilor din ţară, nu numai la Bihor, a fotbalului amator şi cel juvenil, depinde de aceste teste Covid, care sunt exorbitante ca sumă pentru nivelul nostru. Am înţeles însă că, în 2021, este pe ordinea de zi pentru a se reglementa şi legifera acele teste rapide, de 5 euro. În condiţiile în care se vor legifera, este clar că vom da drumul la campionate, dar, repet, depindem de autorităţi", a spus şeful AJF Bihor, care a menţionat că în Bihor sunt pregătite toate scenariile, în funcţie de perioada când se va putea juca din nou fotbal la acest nivel.

"Sistemul competiţional va depinde efectiv de perioada în care vom fi lăsaţi să jucăm fotbal, pentru că una este să începem să jucăm fotbal mâine, alta este sa jucăm în februarie sau în martie, dar noi avem pregătite toate variantele şi scenariile, în funcţie de când vom fi lăsaţi să jucăm. Pentru liniştea echipelor însă, ţin să anunţ că este clar că va fi o perioadă de două-trei săptămâni pregătitoare, pentru că nu vom putea să dăm drumul campionatelor chiar în ziua următoare".

Vestea bună pe care a mai dat-o preşedintele AJF Bihor este că "spre deosebire de alte judeţe, unde s-au retras anul trecut multe echipe, în Bihor, nu numai că nu s-au retras, dar au apărut încă trei, astfel le avem acum şi pe ACS Crişana, Viitorul Popeşti şi Inter Nojorid".