Rafinăria de la Suplac duduie din nou (FOTO)

Din moarte clinică, bolnavul a fost resuscitat, tratat şi trecut cu bine prin convalescenţă, iar de acum va alerga din nou pe picioarele lui.

Cu această metaforă a descris directorul general Teodor Cladovan, joia trecută - când Rafinăria Crişana din Suplacu de Barcău a fost redeschisă oficial - zbuciumatul destin al acestei întreprinderi care, în urmă cu doar cinci ani, era cât pe ce să rămână doar istorie.

Soarta ce părea implacabilă i-a fost schimbată însă ca prin minune, când nimeni nu mai credea în ea, de o mână de investitori care deţin acum cea mai modernă şi cea mai nepoluantă rafinărie din ţară.

Manual de falimentare

Mai bine de 400 de oameni rămâneau fără locurile de muncă în 2005, când Rafinăria Petrolsub de la Suplacu de Barcău era închisă, după 36 de ani de la darea în folosinţă. Construită între 1967-1969, întreprinderea a prosperat până în anul 1995, când a fost privatizată în beneficiul firmei Euro Trading Chemicals, parte a grupului Euro Columna, aflat sub controlul şefului SRI de atunci, Virgil Măgureanu. În scurt timp, avea să fie parazitată de celelalte firme ale grupului, Euro House 2000 şi Fertinvest Holding, care luau bitumul la preţul de producţie şi îl revindeau în profit, dar fără a-l mai plăti însă către Petrolsub.

Secătuirea rafinăriei a durat până în 2001 când, pentru a-şi recupera cele 433 de miliarde de lei neplătite pentru ţiţeiul livrat de-a lungul celor şase ani, Petrom a preluat Petrolsub-ul. Însă nici aşa nu a administrat-o corect, astfel că, în loc să scadă, datoriile au crescut. Urmarea? În 2005, întreprinderea a intrat în lichidare judiciară, pe un drum fără întoarcere, la capătul căruia se întrezărea falimentul total şi eşuarea a mii de tone de utilaje la depozitele de fier vechi.

Nedorită

Timp de peste doi ani, din 2005 până în 2008, lichidatorul judiciar numit de Tribunalul Bihor a încercat din greu să găsească un cumpărător pentru rafinărie. "S-au ţinut câteva licitaţii, au avut loc negocieri cu companii de prestigiu precum MOL Ungaria, Lotos Polonia, Lukoil Rusia şi BHG Austria, dar toate au refuzat achiziţionarea rafinăriei din cauza datoriilor mari", a rememorat impasul directorul general Teodor Cladovan (foto), joia trecută, la festivitatea de redeschidere oficială a întreprinderii.

Speranţa a renăscut în toamna anului 2008, când - la a patra licitaţie - rafinăria a fost cumpărată cu 14,9 milioane de euro de către Ecodiesel, o societate condusă de fostul fotbalist Călin Bălaj şi de Antonio Papalia, ai cărei acţionari sunt, în proporţii egale, oameni de afaceri români şi italieni. "Era o jale totală. Între şinele de cale ferată uzinală crescuseră copaci. Au fost scoase 60 de remorci de gunoi şi deşeuri. Încă puţin şi s-ar fi tăiat totul pentru a fi dus la fier vechi. Mii şi mii de tone de instalaţii nefolosite ar fi îmbogăţit două-trei persoane, în timp ce oamenii din zonă ar fi rămas fără locuri de muncă pe termen lung", a descris situaţia Teodor Cladovan.

Din ruină...

Directorul a rezumat, în faţa oficialităţilor invitate la festivitatea de joia trecută, eforturile de retehnologizare făcute de noul proprietar şi soldate - după investiţii de alte 5 milioane de euro - cu repunerea în funcţiune a celei mai "verzi", nepoluante, rafinării din ţară.

"Întreprinderea a fost complet modernizată. S-au ecologizat toate perimetrele, s-au curăţit depozitele de materii prime şi de produse finite, s-au eliminat toate scurgerile de pe toate platformele, ceea ce a fost o muncă de Sisif, care a necesitat verificarea fiecărui centimetru de ţeavă. Am modernizat staţia de tratare a apei şi sistemul de control şi de monitorizare a instalaţiilor de rafinare, am implementat un sistem de management al calităţii şi multe altele. Suntem singura rafinărie din ţară care îndeplineşte toate normele de mediu europene, toate celelalte având ca termen de conformare anul 2014", a spus Cladovan.

... trambulină

După aproape trei luni de probe şi reglaje, rafinăria a reînceput să producă, iar acesta e lucrul cel mai important, crede directorul. "Nimic din profilul de activitate nu a fost schimbat, facem atât combustibili pentru centralele termice, cât şi bitum, totul la parametri tehnici, calitativi şi ecologici pe care nu-i atinge nicio altă rafinărie românească", se mândreşte managerul. Pentru început, a spus Cladovan, întreprinderea va prelucra 800 de tone de ţiţei pe zi, însă din luna august producţia prognozată este de 1.200 de tone zilnic, foarte aproape de capacitatea maximă proiectată, care este de 1.600 de tone pe zi.

Aproape totul, a precizat directorul tehnic Gheorghe Furtos (foto), va fi destinat exportului, în special spre Italia, de unde, de altfel, se aduce şi materia primă, deoarece OMV-Petrom, proprietarul schelelor de extracţie din zonă, refuză să furnizeze ţiţei către Ecodiesel. Şi mai de apreciat e că din produsele rafinăriei face parte şi unul cu totul nou, ceea ce dovedeşte capacitatea profesională a specialiştilor de aici. "Vom produce, la fel ca până acum, combustibili pentru încălzire, precum şi bitum, la nivelul calitativ cel mai ridicat din ţară, dar şi o motorină superioară, pe care am denumit-o ECOCRIŞ", a arătat Furtos.

Petrol egal pâine

Repunerea în funcţiune a rafinăriei este un câştig nu doar pentru proprietarii acesteia, ci şi pentru întreaga zonă, deoarece ea va rezolva o parte din problemele economice şi sociale existente aici.

Până acum, spune Cladovan, au fost angajaţi 200 de oameni, 60% din rândul foştilor salariaţi, iar restul dintre absolvenţii Universităţii orădene şi ai Grupului Şcolar Industrial din Suplacu de Barcău, iar peste cel mult trei luni totalul personalului urmează să ajungă la 400 de muncitori.

Un câştig consistent va reveni, de asemenea, şi autorităţilor locale din Balc, comuna pe a cărei rază administrativă de află rafinăria, deoarece întreprinderea nu numai că poate da o gură de oxigen, dar este în măsură şi să evite depopularea întregii văi a Barcăului, de la Marghita până la Ip, cum spune primarul de Balc, Arsenie Maroşan (foto). Edilul a calculat că repornirea rafinăriei ar dubla bugetul local: "Acum, veniturile proprii sunt de 350.000 de lei pe an, mare lucru nu putem face din aceşti bani, dar odată cu reluarea producţiei o să scadă şomajul, iar din impozitul pe clădiri şi din impozitele pe salarii ar intra la bugetul comunei încă vreo 500.000 de lei".

Numai bine pentru ca atât autorităţile locale, cât şi cele judeţene, să încurajeze această investiţie în producţie, o adevărată raritate, mai ales la vremuri de criză.

Redeschiderea rafinăriei a avut loc în ciuda unui conflict declanşat de compania austriacă OMV, proprietarul societăţii Petrom, cea care deţine schelele de extracţie a ţiţeiului din zonă, conflict ce a fost foarte aproape să blocheze toate eforturile de repunere în funcţiune a întreprinderii.

"În 2008, Petrom garantase în scris că va furniza materia primă necesară rafinăriei, ceea ce era o garanţie că exista ţiţeiul fără de care aceasta nu avea nicio noimă. Noul proprietar, societatea Ecodiesel, a început retehnologizarea, numai că în 2009, când ne aflam în faza montării noilor instalaţii şi ne apropiam de probele de lucru, Petrom-OMV ne-a înştiinţat că nu-şi va respecta angajamentul luat cu un an înainte", a relatat directorul Teodor Cladovan. "Habar nu am ce dedesubturi au fost. N-aş vrea să spun că politice sau de altă natură, dar cert e că ne-au dat peste cap programul de investiţii, iar investitorului planul de afaceri. Nu e totuna să iei materia primă din apropiere sau s-o aduci din alt capăt al ţării"...

În cele din urmă, acţionarii Ecodiesel au rezolvat problema aprovizionării cu materie primă, importând ţiţei tocmai din Italia! "Zilnic vin de la Trieste autocisterne cu 1.000 de tone de ţiţei, dar - slavă Domnului! - am reuşit să încheiem un contract cu CFR-ul, aşa că peste două săptămâni o să-l primim pe calea ferată", a destăinuit directorul rafinăriei.