O anchetă a procurorilor din structura centrală a Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) readuce în atenţie rafinăria din Suplacu de Barcău şi pe patronii acesteia, fostul fotbalist Călin Bălaj, italianul Antonino Papalia şi Mérai Katalin, cumnata celebrului evazionist Rácz Attila.

Cei trei sunt acuzaţi de tranzacţii frauduloase cu produse petroliere în urma cărora statul a fost prejudiciat cu 62 milioane lei. Afacerea a fost plănuită de Rácz şi pusă în practică de cei trei, reţinuţi de procurori cu două săptămâni în urmă şi puşi sub control judiciar, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală.

Descinderi în sincron

Pornit în 2011, dosarul DIICOT a devenit public abia pe 16  decembrie, când anchetatorii au declanşat o amplă operaţiune în 7 judeţe: Arad, Sibiu, Bihor, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Prahova şi Alba. Însoţiţi de inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi de jandarmi, procurorii au făcut percheziţii, simultan, la 36 de adrese.

Potrivit unui comunicat al DIICOT din aceeaşi zi, dosarul viza 28 de persoane care în perioada 2010-2011 au fraudat Fiscul prin tranzacţii ilicite cu produse petroliere. Concret, grupul importa motorină utilizabilă ca materie primă pentru fabricarea combustibilului destinat centralelor termice şi, astfel, scutită de la plata accizelor. Procesarea se făcea, însă, doar în documentele contabile şi, tot fictiv, produsul finit era apoi livrat unor firme fantomă. În realitate, motorina era trimisă direct către benzinării, unde era vândută ca atare.

"Prin crearea de circuite financiare fictive, realizate prin operaţiuni multiple de vânzare-cumpărare succesivă între societăţile controlate direct sau indirect, membrii grupării s-au sustras de la plata accizelor şi TVA datorate bugetului consolidat al statului", arăta DIICOT, prejudiciul fiind calculat la 61.963.182 lei.

Excursie în cătuşe

În Bihor, percheziţiile au vizat în principal rafinăria Crişana din Suplacu de Barcău, deţinută din 2008 de firma Ecodiesel, şi pe patronii acesteia, fostul fotbalist Călin Bălaj, italianul Antonino Papalia şi Mérai Katalin.

Cei trei erau sub urmărire penală încă din 25 noiembrie, iar după operaţiunea din 16 decembrie au fost reţinuţi pentru 24 de ore, laolaltă cu trei sibieni (milionarul Pavel Ghişe, administratorul Ana Oil SRL, Dumitru Bratu, administratorul Aral SRL, şi Gheorghe Rodean, administrator al Petroil SRL), sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat şi de evaziune fiscală.

"Pe 17 decembrie, cele 6 persoane au fost prezentate Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, solicitare respinsă însă de judecătorul de drepturi şi libertăţi, care a dispus măsura controlului judiciar", a declarat lunea trecută BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al DIICOT, procurorul şef Mirela Porime.

Declaraţii "de acoperire"

Ce anume li se impută patronilor Ecodiesel? Potrivit referatului de arestare prezentat în instanţă de procurori, Bălaj, Papalia şi Mérai au fost direct implicaţi în frauda pusă la cale împreună cu un alt petrolist celebru, Rácz Attila, acum fugar, după o condamnare la închisoare tot pentru evaziune.

Frauda a fost organizată până în cel mai mic detaliu. Firma care făcea importurile de motorină era chiar Ecodiesel. În paralel, evazioniştii au înfiinţat şi societăţi interpuse între aceasta şi beneficiarii finali, care transformau scriptic combustibilul pentru centrale, primit pe factură din rafinărie, în "motorină euro 5".

Una din societăţile-paravan a fost Pasteur Oil SRL Oradea, al cărui administrator, Gabriel Bar, fost şef al Vămii Salonta, este martor în dosar, descriind cu lux de amănunte circuitul fraudei. Pasteur Oil, de pildă, îi aparţinea doar în acte. "Calitatea de asociat unic şi administrator erau pur formale, societatea era administrată în fapt de Bălaj Călin Adrian, care stabilea clienţii, inclusiv salariul angajaţilor", se arată în depoziţia fostului vameş.

Pe meleaguri exotice

Potrivit DIICOT, în reţeaua Ecodiesel activau şi firme de transport controlate de acelaşi grup, ai căror administratori ştiau că marfa din cisterne nu era aceeaşi cu cea din documente, dar şi adevărate "fabrici de facturi", adică firme ce emiteau documente către beneficiarii finali, pentru a colecta şi transfera banii din vânzări societăţilor "colectoare", de unde, în final, erau retraşi.

O astfel de societate "colectoare" era Fupet Trading SRL, patronată de austriacul de origine maghiară Halász Adalbert, şi care se afla, la fel ca Pasteur Oil, la dispoziţia grupării. "Persoana care deţinea acces la efectuarea tranzacţiilor online a făcut plăţi din Cuba, Argentina şi Brazilia, din hotelul Sofitel. Ca urmare a cererii formulate, autorităţile din Brazilia au comunicat că în perioada respectivă numiţii Attila Rácz şi Mérai Katalin au fost cazaţi în hotelul Sofitel din Rio de Janeiro Copacabana. În legătură cu numitul Halász Adalbert nu s-au găsit înregistrări de cazare", se precizează în referat, întărindu-se ideea că Halász era patron doar cu numele şi că firma era condusă, de fapt, de gruparea lui Rácz.

Unde ajungeau banii? În parte, spun procurorii, erau ridicaţi de membrii grupării, dar au existat şi viramente către firme din paradisuri fiscale, ca de pildă Tornado Oil Ltd din Insulele Seychelles. Grosul se întorcea la Ecodiesel care, însă, din cauza unor învârteli nerentabile, cu preţuri de vânzare sub costuri, a intrat în incapacitate de plată, iar apoi în faliment.

Tăcere şi revoltă

Scăpat pe moment de arestare, Călin Bălaj a evitat o discuţie cu BIHOREANUL. În schimb, italianul Antonino Papalia se declară inocent. "Eu nu am făcut nimic. Doar am băgat bani. Pe mine afacerea cu rafinăria m-a costat falimentul a trei firme şi peste 18 milioane de euro pierduţi. Paguba statului român, împărţită la toţi cei din grup, e de 13 milioane de euro. Deci cine a pierdut mai mult?", a comentat Papalia, susţinând că singura lui sarcină a fost găsirea unor furnizori pentru rafinărie şi nimic mai mult. "Eu răspund doar pentru ce am făcut. Aduceam materie primă, mă ocupam de investiţii. Atât. Ce s-a întâmplat în afara gardului, nu ştiu".

Papalia se declară de-a dreptul deranjat că procurorii au cerut arestarea sa pe motiv că ar fi un pericol pentru societate. "Sunt de 11 ani în România, l-am adus aici şi pe fiul meu, care şi-a deschis o firmă şi dă de lucru la 300 de familii. De ce aş fi periculos?", se întreabă italianul.

Rácz, mereu scăpat

Pus sub control judiciar, la fel ca Bălaj şi Mérai, Papalia aşteaptă acum judecarea la Curtea de Apel Bucureşti a contestaţiei înaintate de DIICOT împotriva măsurii controlului judiciar, dispusă de Tribunalul Bucureşti.

Între timp, ancheta continuă, procurorii având în vizor 28 de persoane, între care şi Rácz, considerat capul afacerii, dar pe care nu au reuşit nici măcar să-l audieze. După cum se ştie, acesta a dispărut taman înainte ca pe 27 noiembrie să fie condamnat definitiv la 7 ani cu executare, tot pentru evaziune din tranzacţii cu produse petroliere. La fix şi, desigur, cât mai departe de ţară, poate prin Brazilia ori Insulele Seychelles...


BOICOT
Război pe rafinărie

Construită în 1967 pentru producţia de bitum, rafinăria Crişana din Suplacu de Barcău (fostă Petrolsub) a prosperat până în 1995, când a fost privatizată în beneficiul Euro Trading Chemicals, parte a grupului Euro Columna, controlat de fostul şef al SRI Virgil Măgureanu. În scurt timp, rafinăria avea să fie parazitată de celelalte firme din grup, Euro House 2000 şi Fertinvest Holding, care luau marfă la preţ de producţie şi o revindeau cu profit, dar fără a plăti furnizorul.

Căpuşarea a durat până în 2001 când, pentru a-şi recupera cele 433 de miliarde lei vechi neachitate de Petrolsub pentru ţiţeiul furnizat, rafinăria a fost preluată de Petrom. În loc, însă, ca datoriile să scadă sub noul administrator, au crescut până în 2005, când a fost închisă şi scoasă la mezat, fiind cumpărată în septembrie 2008, cu 14,87 milioane euro, de Ecodiesel SRL, adică de Papalia, Bălaj şi Mérai. Ulterior, deşi modernizată, rafinăria a funcţionat doar 6 luni, în 2011 intrând în insolvenţă, iar anul trecut în faliment.