CET-ul pe cărbune a câştigat un răgaz de o lună. Tribunalul Bihor a amânat miercuri pentru luna noiembrie procesul în care se judecă falimentul societăţii Electrocentrale. "Casa de Insolvenţă Transilvania a cerut stabilirea unui nou termen în proces şi toată lumea a fost de acord", a declarat Stănel Necula, administratorul special al Electrocentrale.

Potrivit acestuia, majoritatea creditorilor au contestat împărţeala făcută prin Planul de reorganizare şi aşteaptă sentinţele instanţelor pentru a le putea folosi în procesul pe fond în care se va stabili dacă Electrocentrale se reorganizează sau intră în faliment. Următoarea înfăţişare în proces va avea loc pe 14 noiembrie.

Electrocentrale Oradea şi-a cerut intrarea în insolvenţă în toamna anului 2013, după ce Unicom a pus proprire pe conturi şi sechestru pe bunuri pentru o datorie de 45 milioane lei. La acea dată societatea de termoficare acumulase datorii de 320 milioane lei.

Planul de reorganizare adoptat în septembrie 2014 de Adunarea Generală a Creditorilor prevedea ştergerea a 87% din datorii, CET urmând să le achite creditorilor 41,6 milioane lei. Creditorii garantaţi, Banca Transilvania (25 milioane lei) şi ANAF (3 milioane lei) ar urma să îşi recupereze banii în termen de trei ani, iar angajaţii (577.000 lei) ar urma să îşi încaseze chenzinele neplătite în termen de 45 de zile.

În schimb, creditorii bugetari precum Ministerul Finanţelor ar urma să primească doar 10% din cele 100 milioane lei iar chirografarii de rang doi ca şi Complexul Energetic Oltenia (76 milioane lei) sau Unicom (44 milioane lei) ar fi rămas fără niciun leu.