Pe 21 februarie 2019, salonul "Medical Beauty Ra" şi locuinţa orădencei Ramona Fizeşan erau percheziţionate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor. Oamenii legii primiseră informaţii că în salonul autorizat doar pentru activităţi de înfrumuseţare proprietara realiza intervenţii estetice faciale, prin injectarea de acid hialuronic în buze şi sub ochi, pentru rezolvarea cearcănelor. Asta, fără a avea autorizaţie, minime condiţii de igienă şi, mai important, fără să aibă studiile necesare. 

Astfel de proceduri, au explicat poliţiştii, puteau fi efectuate doar de medici esteticieni sau sub supravegherea unui cadru medical, ceea ce, în cazul femeii, nu s-a întâmplat. Este, de altfel, motivul pentru care săptămâna trecută Ramona Fizeşan a fost trimisă în judecată...

Aviz pentru sprâncene

Cazul orădencei Ramona Fizeşan, care se autodeclara "cadru medical" estetician, a fost prezentat la vremea respectivă şi de BIHOREANUL. În condiţiile în care salonul acesteia avea autorizaţie doar pentru arhitectura sprâncenelor naturale - pe româneşte: pentru pensare -, femeia îşi făcuse un renume din faptul că presta servicii de "întinerire", injectând clientelor acid hialuronic în zonele sensibile ale feţei. 

Afacerea era profitabilă, căci tarifele practicate erau cu mult sub cele ale clinicilor specializate în astfel de proceduri. Dovada? În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat mai multe agende cu programarea pacientelor, facturi de achiziţie a acidului hialuronic, bilete de tratament, declaraţii de consimţământ, fillere cu acid hialuronic, precum şi sute de seringi folosite, pe care femeia le ţinea de decor într-un bol de sticlă. Asta în condiţiile în care, potrivit legii, deşeurile medicale de acest fel se predau unor firme specializate, pentru incinerare. 

Pericolul unor asemenea proceduri neautorizate, au explicat medicii, îl reprezenta faptul că injectarea unor produse ieftine sau realizarea defectuoasă a procedurii, într-un vas de sânge sau într-o direcţie greşită, putea determina apariţia unor noduli sau asimetrii.

Pe lângă lege

După percheziţii, peste caz s-a lăsat tăcerea. Nici poliţiştii şi nici procurorii Parchetului Oradea, care coordonau investigaţiile, n-au mai dat publicităţii vreun comunicat referitor la stadiul anchetei. 

BIHOREANUL a aflat însă că săptămâna trecută cercetările au fost finalizate, iar Ramona Fizeşan a fost trimisă în judecată sub acuza de "exercitarea fără drept a unei profesii", pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă. Potrivit unei informări transmise la solicitarea ziarului, femeia e inculpată pentru că "de la începutul anului 2018 şi până pe 20 februarie 2019 a exercitat fără drept profesia de cadru medical specializat în domeniul estetică facială - injectări non-invazive - fără a avea autorizaţiile necesare şi studiile de specialitate". 

Câte cliente a avut în acest timp Fizeşan şi ce sumă a strâns din afacere, procurorii nu au spus şi nici în rechizitoriu nu este menţionată vreo cifră exactă, după cum a explicat purtătorul de cuvânt al Parchetului, Marius Pop Blaga. "În urma procedurilor de injectare a acidului hialuronic, în funcţie de complexitatea operaţiunii, inculpata a primit de la cliente sume de bani cuprinse între 250 şi 1.400 lei", a spus procurorul. 

"Am diplomă"

Căutată de BIHOREANUL, Ramona Fizeşan s-a arătat surprinsă de trimiterea în judecată, deoarece, a susţinut ea, "le-am arătat diploma", fără să precizeze, însă, despre ce studii ar fi vorba. În urmă cu doi ani, femeia pretindea ba că are studii juridice, fără a spune unde le-a absolvit, ba că ar fi terminat o şcoală de asistente medicale în Zalău şi că ar fi studentă la Medicină în Spania. Pentru amănunte, a promis o întrevedere "fără camere" de înregistrare, la care, însă, nu a mai apărut.

Rămâne de văzut ce explicaţii va da în faţa judecătorilor în procesul care va începe în curând la Judecătoria Oradea. Până una-alta, Fizeşan continuă să se prezinte tot "cadru medical", cel puţin pe reţelele de socializare. Ce-i drept, nu se mai pozează cu seringi, în timpul intervenţiilor...