În absenţa prefectului Claudiu Pop, aflat la Bucureşti, subprefectul Iulius Delorean a condus miercuri pentru prima oară de la instalarea în funcţie o şedinţă a Colegiului Prefectural, structură informală din care fac parte reprezentanţii instituţiilor guvernamentale descentralizate. Iar Pop a avut ce pierde: în pofida prejudecăţii cu finanţiştii n-au sare şi piper, directorul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor, Ioan Mihaiu, a prezentat un raport privind colectarea contribuţiilor la bugetele asigurărilor sociale care a reuşit să capteze atenţia participanţilor şi asistenţei.

Creştere de 27%

Pe primele patru luni ale acestui an, încasările AJFP Bihor au fost de 832,43 milioane lei, cu 180,20 milioane lei peste nivelul de 652,23 milioane lei din aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o diferenţă de 27,63%, a spus Ioan Mihaiu, subliniind că performanţa are loc în condiţiile în care, totuşi, din Bihor "au plecat" 22 mari contribuabili (adică administrarea lor fiscală a fost mutată la Cluj, la Direcţia Regională de resort), de la care se realizau în trecut 8% din încasări.

Precizând, de asemenea, că dacă acum 5 ani media lunară a încasărilor fiscale în Bihor era de 130-140 milioane lei, în prezent AJFP a depăşit încasări de 200 milioane lei lunar, Mihaiu a lăsat deoparte statisticile pentru a le interpreta, astfel încât "profanii" să şi înţeleagă raportul.

Apără Parchetele, Poliţia şi ANAF

Şeful AJFP Bihor a afirmat că principala motivaţie a creşterii încasărilor la buget constă în combaterea evaziunii, începută acum trei ani, "de către toate instituţiile cu atribuţii penale, parchete, DNA, Poliţie", dar şi de către Direcţia Antifraudă a ANAF, despre care Mihaiu a spus că "mai face şi greşeli", dar nu abuzuri.

Asumându-şi nepopulara ipostază de "avocat al diavolului", Mihaiu a explicat de ce, în ciuda criticilor presei, este bine că Antifrauda controlează şi micii comercianţi şi prestatori de servicii. "În Bihor, dacă scădem contribuţiile (n.r. – la bugete) instituţiilor publice (n.r. – taxe şi impozite), jumătate din tot ce rămâne se încasează de la contribuabilii mici", care "făceau până acum cum voiau", dar acum, după controalele inspectorilor Antifraudă, "nu mai au curaj să înregistreze facturi fictive şi nici să nu fiscalizeze veniturile". "Dacă până anul trecut jumătate din încasări erau contribuţii la bugetul de stat din din impozite pe salarii, acum 58% sunt încasări din TVA şi impozit pe profit", a spus Mihaiu, subliniind astfel că este "taxată" nu simpla existenţă a firmelor, ci faptul că acestea activează şi realizează venituri.

"Pont" pentru şoferi

Şeful AJFP Bihor a mai relatat că o parte din succesele colegilor se datorează şi faptului că aceştia fac dese schimburi de experienţă cu omologii lor din Ungaria, mult mai eficienţi, de la care învaţă cum să combată cu un plus de succes evaziunea fiscală.

Mihaiu a povestit, de pildă, că în Ungaria, "o colegă de la ANAF-ul lor s-a sacrificat" pentru a demonstra un caz de evaziune, supunându-se unui control ginecologic care a avut ca rezultat dovedirea medicului respectiv, dar apoi, în timp, a determinat şi alţi ginecologi să "taie" bonuri fiscale. La fel a procedat, a adăugat Mihaiu, şi un alt coleg, lăsându-se tatuat, pentru a proba evaziunea fiscală a proprietarului salonului la care a apelat.

De asemenea, şeful AJFP Bihor a vândut şi un "pont" şoferilor şi micilor afacerişti din zona de frontieră, dezvăluind că aparatele de supraveghere video de pe şoselele vecinilor "nu au nimic de-a face cu radarele", ci cu combaterea evaziunii fiscale, servind la "scanarea" numerelor de înmatriculare ale camioanelor pentru a le urmări dacă îşi descarcă mărfurile pe teritoriul Ungariei (caz în care trebuie să achite dări către statul vecin) sau îşi continuă drumul spre alte ţări.