Una din patru străzi orădene este încă acoperită cu pământ sau - în cel mai bun cu caz - cu pietriş. Potrivit raportului de activitate pe anul trecut prezentat luni de conducerea Direcţiei Tehnice, la finalul lui 2014, din 789 de străzi orădene (circa 427 kilometri), 570 de străzi (305,2 kilometri) sunt modernizate integral sau pe tronsoane.

Diferenţa de 227 de străzi, sau tronsoane de străzi, cu o lungime de 121,7 kilometri o constituie arterele nemodernizate.

"Municipalitatea va face toate demersurile necesare pentru a accelera modernizarea acestor străzi pe fonduri europene. Pe bugetul local ne-ar lua o perioadă între 5 şi 8 ani ca să le finalizăm", a declarat şeful Direcţiei Tehnice, Mircea Ghitea.

Potrivit directorului, străzile orădene nu ar putea fi modernizate integral înainte de anul 2020. "Nu putem finanţa mai mult de 20 - 40 de străzi pe an pentru modernizare. De altfel, şi fizic este greu de finalizat pentru că ar trebui să blocăm cartiere întregi pentru o perioadă de câteva luni", a spus directorul.

De altfel, potrivit viceprimarului Mircea Mălan, efortul financiar al bugetului local va fi unul consistent, pentru că numărul străzilor nemodernizate este în creştere în fiecare an. "În anul 2014 în Oradea erau 271 de străzi, sau tronsoane de străzi, nemodernizate. În 2015, numărul acestora a crescut la 277. Asta, pentru că de fiecare dată apar străzi noi fie datorită dezvoltării parcului industrial fie datorită preluării unor străzi care până de curând erau terenuri private", a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

Potrivit raportului de activitate, anul trecut Primăria a finalizat modernizarea unui număr de 12 străzi, printre care Făgăraşului, Lipovei, Taberi Geza sau Tăbăcarilor şi a început lucrările la încă 12 străzi care vor fi asfaltate în 2015 precum Înfrăţirii, Belşului şi Adevărului. Pe lista investiţiilor în curs de realizare se mai numără reabilitarea străzii Borşului, reabilitarea podului din Piaţa Unirii, amenajarea unui pasaj pietonal subteran pe sub liniile de cale ferată care să lege zona străzii Secarei de Bulevardul Ştefan cel Mare.

Pentru anul 2015 Direcţia Tehnică şi-a propus 29 de investiţii noi, numărul lor exact urmând să fie stabilit cu ocazia adoptării bugetului local care va avea loc în cadrul şedinţei Consiliului Local din 12 februarie.

Vezi raportul de activitate al Direcţiei Tehnice pentru anul 2014 în galeria de documente!