Criminalul interlopului Mişi Dumbrovan, orădeanul Raul Zetocha, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Anunţul a fost făcut miercuri, de purtătorul de cuvânt al Parchetului, prim-procurorul adjunct Maria Cotrău, printr-un comunicat de presă, în care magistratul precizează totodată că tânărul, care e un cunoscut dealer de telefoane mobile în Oradea, a fost inculpat pentru omor calificat prin cruzimi.

"Fapta constă în aceea că, în data de 2 decembrie 2013, inculpatul i-a aplicat victimei multiple lovituri de briceag (douăsprezece), unele în zone vitale ale corpului, provocându-i leziuni fizice grave în urma cărora acesta din urmă a decedat", se arată în comunicatul semnat de prim-procurorul adjunct al Parchetului Bihor.

Trimiterea în judecată a lui Zetocha vine la aproape trei ani de la incidentul căruia i-a căzut victimă interlopul Mihai Dumbrovan şi care, în prima fază, a fost considerată de procurori ca legitimă apărare.

La câteva ore de la crimă, Zetocha a încercat să-şi explice gestul postând mesaje pe contul său de Facebook, în care susţinea că victima sa a fost mascată şi l-a atacat după ce ar fi încercat să-i spargă maşina. "Eram în Rogerius, mi-a spart unu maşina, am fugit, l-am prins şi....", explica tânărul, şi el rănit, chiar de pe patul de spital.

Anul trecut, pe 18 noiembrie, însă, anchetatorii şi-au schimbat punctul de vedere, dispunând reţinerea lui Zetocha şi solicitând arestarea lui, sub acuza de omor calificat prin cruzimi. Solicitarea, admisă iniţial de Tribunalul Bihor a fost respinsă în final de Curtea de Apel Oradea unde judecătorii au invocat că solicitarea anchetatorilor a venit târziu şi fără o dovadă clară că lăsarea în libertate a tânărului ar mai prezenta vreun pericol pentru o anchetă ce se întindea de doi ani de zile, şi încă... pe o pistă greşită.