Comunismul a inventat DMH - Direcţia Mişcării Hârtiilor, iar democraţia originală de după 1990 a dus birocraţia la dimensiuni monstruoase. Tehnocraţii i-au declarat însă război. Pe 1 aprilie, premierul Dacian Cioloş înfiinţa "comisia de tăiat hârtii", dar nu glumea: pe 1 iulie, în baza sugestiilor a peste 40.000 de cetăţeni, a emis OUG 41/2016, "privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative".

Dincolo de denumirea lungă, normativul declanşează o mică revoluţie: cetăţenii nu mai trebuie să prezinte instituţiilor tot felul de acte, fiind scutiţi de procurarea şi, implicit, de plata lor. În plus, o parte le pot achita de la birou sau chiar stând pe o bancă în parc, de pe tabletă.

Plăteşti cum vrei

Cea mai cunoscută noutate este diversificarea modalităţilor de plată a taxelor pentru paşaport, permisul auto, certificatul de înmatriculare, păstrarea numerelor, emiterea celor preferenţiale şi a autorizaţiilor provizorii. Sumele pot fi achitate şi prin virament bancar, prin mandat poştal, în numerar la Trezorerie, la Prefectură şi la Serviciul Public de resort ori online, cetăţeanul trebuind să completeze numele şi CNP-ul, Prefectura din judeţul unde depune cererea de eliberare a actului, codul ei fiscal (în Bihor 4348882) şi conturile IBAN (RO30TREZ076502601X0169937 pentru înmatriculări, respectiv RO04TRZ07650260X16936 pentru paşapoarte).

În prima zi după intrarea în vigoare, pe 7 iulie, cei care optau pentru varianta online nu ştiau cum vor face dovada plăţii, dacă era suficientă simpla printare a extrasului de cont descărcat în format PDF sau dacă acesta trebuia certificat printr-o ştampilă a băncii, caz în care nu ar mai fi fost vorba despre o simplificare, ci de un alt drum, la bancă.

Adaptare rapidă

Emil Berdie, managerul public al Instituţiei Prefectului BihorLucrurile au fost lămurite cu o iuţeală atipică pentru administraţia autohtonă. "Cetăţeanul nu are de făcut niciun drum în plus. Prefectura transmite la Paşapoarte şi la Permise-Înmatriculări extrasele de cont ce dovedesc încasarea banilor, singurul lucru de care cetăţeanul trebuie să ţină cont fiind să facă plata cu 2-3 zile înainte de a se prezenta la aceste servicii, pentru ca ele să primească datele", explică managerul public al Instituţiei Prefectului Bihor, Emil Berdie (foto).

Deocamdată, spune Berdie, cetăţenii preferă în continuare plata în numerar. Lunea trecută, de pildă, pentru Înmatriculări şi Permise s-au înregistrat 226 plăţi cash, prin Trezorerie 68 şi nici una online, iar pentru Paşapoarte 113 plăţi prin Trezorerie şi doar 6 online. "Oamenii se vor obişnui şi probabil vor prefera în scurt timp varianta online", crede funcţionarul.

Rămâi cu banul

Alte noutăţi sunt şi mai revoluţionare. Potrivit OUG, instituţiile nu mai cer toate actele legalizate la notar, astfel că cetăţeanul rămâne cu banii în buzunar. "Când se prezintă la Prefectură cu diploma de studii, funcţionarul de la Registratură îi autentifică o copie la fel cum ar fi făcut un notar, dar fără onorariu", explică managerul Berdie.

La fel, cetăţeanul nu mai trebuie să se prezinte la Poliţie şi să achite o taxă pentru a primi cazierul judiciar: dacă o instituţie va avea nevoie de el, este obligată să-l ceară ea. Şi mai spectaculos, dacă o instituţie va avea nevoie de un document gestionat de o alta - precum un act de identitate, un extras CF sau un cazier fiscal – dacă cetăţeanul cere sau îşi dă acordul expres, respectiva instituţie va solicita actul direct celei care gestionează direct informaţia respectivă. "Dacă te duci la Inspecţia în Construcţii să ceri o autorizaţie, nu trebuie să te duci înainte la Cadastru ca să scoţi extras CF şi implicit să îl plăteşti. Dacă îţi dai acordul sau ceri acest lucru, Inspecţia în Construcţii trebuie să-l obţină singură de la Cadastru", explică Berdie.

La fel, Ordonanţa rezolvă o altă problemă de care românii se lovesc des: pot plăti amenzile la jumătate de oriunde. "Dacă plecai de la Oradea la mare şi te prindea radarul la Târgu Mureş seara, ca să achiţi amenda la jumătate din sumă, ea fiind venit la bugetul local şi trebuind plătită în judeţul unde s-a constatat contravenţia, trebuia să aştepţi până a doua zi. Acum, poate fi plătită de oriunde în cele 48 de ore, iar copia chitanţei poate fi trimisă şi prin e-mail organului constatator", spune managerul Prefecturii. De asemenea, la înscrierea în circulaţie a unei maşini "aduse" de dincolo, nu mai trebuie să obţii de la RAR un certificat de autenticitate, ci îl poţi prezenta pe cel din ţara de origine. "Economiseşti şi timp, şi taxa de 450 de lei", explică Berdie.  

La vedere

În fine, o altă schimbare uriaşă va fi înregistrarea, video şi audio, a probei practice pentru obţinerea permisului auto, ceea ce va elimina subiectivismul ori corupţia examinatorilor. Atâta doar că pentru aplicarea acestei prevederi urmează să fie emis un ordin al ministrului de Interne, nu mai târziu de următoarele 3 luni.

"Ordonanţa dă mai multe posibilităţi nu doar pentru efectuarea unor plăţi sau eliminarea unor taxe, ci şi pentru schimbarea unor mentalităţi, pentru că obligă instituţiile să se adapteze prezentului", spune managerul Prefecturii. Cel mai câştigat, din toate punctele de vedere, va fi cetăţeanul.