Scandalul recent între firmele Flodor Transcom, patronată de liberalul Gheorghe Neag, și Construcții Bihor, a unui alt liberal, Gavrilă Ghilea, care s-au bătut pentru reabilitarea străzii pietonale Republicii, a fost tranșat de procurorii DNA Oradea.

Sesizați de primarul Florin Birta - după ce s-a aflat că inginerul Ștefan Roșca de la Construcții Bihor ar fi apărut în echipa de proiect cu care concurenții de la Flodor au câștigat licitația, deși nu-și dăduse semnătura pe contractul aferent -, procurorii au decis clasarea acuzațiilor de fals și uz de fals.

DNA a ajuns la concluzia că, chiar dacă Roșca n-ar fi semnat propriu-zis actul, așa cum susține, și-a dat acordul verbal pentru includerea lui în proiect, ceea ce inginerul n-a negat, dar a pretins că... nu-și mai amintește.

În plus, a contat și faptul că, în alte rânduri, Roșca a semnat asemenea documente de participare la lucrări ca reprezentant al altor firme, așadar nu era străin de colaborarea cu Flodor.

Pentru Birta, scandalul se încheie taman la timp: poate semna contractul de execuție cu Flodor, iar pentru că vara s-a încheiat, firma poate începe lucrările, fără deranj prea mare pentru afacerile de pe Corso.

Cum ar veni, o clasare la vremea potrivită...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!