Primul război din ultimii ani din Europa este în plină desfăşurare în Ucraina, unde avioanele militare şi tancurile ruseşti au cucerit mai multe ţinte strategice, printre care aeroporturi şi depozite de armament, iar autorităţile ucrainene anunţă populaţia că urmează asaltul aerian asupra capitalei Kiev. În oraş au fost pornite alarmele de atac.

Aceleaşi autorităţi transmit că soldaţii ucraineni au doborât mai multe avioane militari ruseşti şi că au capturat soldaţi.

În mai puţin de o zi, armata Rusiei a decimat mai multe obiective din Ucraina, atacând chiar şi un spital, potrivit presei centrale. Concret, comandamentul militar al Ucrainei a anunţat că patru persoane au fost ucise şi 10 au fost rănite după ce un obuz rusesc a lovit un spital din Vuhledar, regiunea Doneţk din estul Ucrainei. Printre, s-ar număra şase medici, relatează The Guardian.

Ucraina a declarat că Rusia a desfăşurat 203 atacuri de la începutul zilei, iar luptele au loc pe aproape întregul teritoriu, relatează Reuters.

Printre atacuri se numără şi unele aeriene în apropiere de capitala Kiev. "Confirmat de către autorităţile ucrainene. O operaţiune mare de asalt aerian cu elicoptere Mi-8 pe Aeroportul Internaţional Antonov din Hostomel. Ministerul de Interne spune că Rusia a preluat controlul oraşului. Foarte periculos; este la doar 15 minute vest de şoseaua de centură a capitalei", anunţă Livemapua.com.

Pe de altă parte, mai mulţi ruşi au ieşit în stradă protestând împotriva războiului început de preşedintele lor, Vladimir Putin. Proteste au avut loc în Moscova, dar şi în Ekaterinburg. Unii dintre ei au fost arestaţi de poliţie. 

De altfel, autorităţile ruse au avertizat joi că vor reprima toate manifestaţiile "neautorizate" organizate în ţară împotriva războiului din Ucraina, unde Moscova a lansat o operaţiune militară de amploare în această dimineaţă, arată Hotnews.ro. 2

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!